Bolojan, despre prețul la combustibil: Nu ne dorim să ajungă la 10 lei litrul. Totul depinde de durata crizei din Orientul Mijlociu

Bolojan, despre prețul la combustibil: Nu ne dorim să ajungă la 10 lei litrul. Totul depinde de durata crizei din Orientul Mijlociu

Invitat miercuri seara la B1 TV, premierul Ilie Bolojan a fost întrebat dacă ne putem aștepta la o creștere a prețului la combustibil, în contextul evoluțiilor din Orientul Mijlociu, care implică și blocarea tranzitului prin strâmtoarea Ormuz.

„Nu pot să fac o astfel de predicție, eu nu-mi doresc acest lucru și sper să nu se întâmple asta, dar trebuie să recunoaștem câteva lucruri. Așa cum știți, războiul din zona Golfului a dus la blocarea în proporție de 90% a traficului prin strâmtoarea Ormuz. Asta înseamnă că o parte din petrolul și din gazele lichefiate, care erau exportate de țările din Golf către toate țările din lume, nu mai pot fi exportate. Ca atare, oferta și ritmul de aprovizionare pe piețele globale s-a redus, ceea ce a generat un puseu de creștere a prețurilor. Acesta este un fenomen general când se întâmplă astfel de crize”, a afirmat Bolojan la B1 TV. 

Bolojan: Cât timp tranzitul prin strâmtoarea Ormuz rămâne blocat, piețele globale vor reacționa

Premierul a subliniat că atâta timp cât tranzitul rămâne blocat, piețele globale vor reacționa, iar importatorii, inclusiv cei din România, se vor aproviziona la prețuri mai mari.

„Toți cei care importă și în România se vor aproviziona începând de acum înainte – chiar dacă noi avem stocuri pentru câteva luni de zile – la prețuri ceva mai mari. E adevărat că prețul țițeiului nu se reflectă în totalitate în prețul benzinei sau motorinei, dar o creștere a prețului țițeiului, cât timp prețul benzinei este influențat în proporție de 40-50% de prețul țițeiului, inevitabil se va reflecta”, a mai spus Bolojan. 

Acesta a precizat faptul că impactul asupra prețurilor va fi mai mic în situația în care criza se va încheia mai repede, însă dacă situația se complică, atunci impactul poate să fie unul mai mare.

„Cu cât această criză se termină mai repede, impactul va fi mai mic, deci s-ar putea să avem niște creșteri marginale de tip emoțional, sau de echilibrare de prețuri pentru că se cumpără ceva mai mult. Cu cât lucrurile se complică mai mult, cu atâta impactul poate să fie mai mare”, a punctat Bolojan. 

Aducându-i-se în atenție faptul că au fost mai multe scumpiri la pompă în ultimele două luni, deși conflictul din Orientul Mijlociu a izbucnit săptămâna trecută, Bolojan a menționat că piețele reacționează la tensiunile internaționale, inclusiv la conflictul dintre Israel și Gaza și la evoluțiile din Iran. Premierul a comparat situația cu reacțiile piețelor financiare la instabilitate politică internă.

„Creșterea de prețuri poate fi influențată de creșterea tensiunilor internaționale. Gândiți-vă că în momentul în care războiul din zona Israel, din Gaza, a început, el are potențial de contagiune în zonă. Ceea ce s-a văzut și prin ceea ce s-a întâmplat în Iran. În momentul în care Statele Unite își deplasează în zona Golfului, portavioanele, în momentul în care lucrurile se tensionează, piețele reacționează la aceste informații. Exact cum în România, dacă știrile sunt în permanență panicarde, că se întâmplă o criză politică, că guvernul nu este stabil, (…) dobânzile la care se împrumută România, cresc cu câteva procente”, a punctat Bolojan. 

Bolojan, despre declarațiile contradictorii făcute de ministrul Energiei

Referitor la declarațiile contradictorii ale ministrului energiei privind posibilitatea ca prețul să ajungă la 10 lei, Bolojan a afirmat că în astfel de contexte „cel mai înțelept lucru este sau să nu faci multe declarații, sau să fii prudent în astfel de declarații, pentru că unele cuvinte pot genera niște efecte care înseamnă costuri”.