SUA oferă recompensă: 10 milioane de dolari pentru informații despre locul unde se află Khamenei. Cine mai este pe lista „țintelor”
„Ai informații despre acești lideri teroriști iranieni? Trimite-ne un pont. Te-ar putea face eligibil pentru o recompensă și relocare”, este anunțul Departamentului de Stat al SUA.

Printre ele se numără:
- noul lider suprem al Iranului, Mujtaba Khamenei
- adjunctul șefului de cabinet al liderului suprem
- secretarul Consiliului de Apărare al Iranului, consilierul liderului suprem
- Ali Larujani, secretarul general al Consiliului de Suprem de Securitate Națională
- Eskandar Momeni, ministrul de Interne de la Teheran
- Esmail Khatib, ministrul Securității din Iran
- Comandantul IRGC
Noul lider suprem al Iranului, Mojtaba Khamenei, este rănit, potrivit secretarului american al Apărării, Pete Hegseth. SUA știe că este „rănit și probabil desfigurat”, a declarat Hegseth într-o conferință de presă. El nu a oferit detalii despre natura rănilor sau despre cum s-au produs acestea.
Și președintele SUA, Donald Trump, a spus că el crede că Mojtaba Khamenei este în viață.
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a declarat joi că liderul religios în vârstă de 56 de ani nu își poate „arăta fața în public”. Khamenei ar fi fost rănit într-un atac israelian în Iran. Netanyahu a sugerat posibile alte tentative de asasinat, spunând că, dacă ar fi agent de asigurări, nu i-ar „face asigurare de viață” lui Mojtaba Khamenei.
De la numirea sa duminică în funcția de lider suprem al Iranului, Mojtaba Khamenei nu a mai apărut în public.
