Sorin Grindeanu, critici la adresa Guvernului Bolojan pentru situația economică: „În cazul unei noi scăderi a PIB-ului vorbim de o criză economică”

Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a lansat vineri seara, într-o postare pe Facebook, critici la adresa situației economice a României, în care a susținut că datele oficiale ar putea confirma intrarea într-o criză economică.
El a avertizat că următoarele zile sunt decisive pentru evoluția economiei, în contextul în care Institutul Național de Statistică urmează să publice noi date privind PIB-ul.
„Trimestrul I din 2026 ar putea deveni al treilea trimestru consecutiv de #scădere economică. Câteva zile ne mai despart de anunțul crucial pe care Statistica urmează să îl facă despre evoluția Produsului Intern Brut. În cazul unei noi scăderi a PIB, nu o să mai vorbim de «recesiune tehnică», ci de CRIZĂ ECONOMICĂ!”, a transmis Sorin Grindeanu.
Liderul PSD a susținut că evoluția economică negativă s-ar fi produs în perioada mandatului premierului Ilie Bolojan, iar totodată, acesta a criticat direcția de guvernare.
„Trei trimestre care s-au consumat sub mandatul lui Ilie Bolojan. Acesta este adevărul crud și dur despre «prim-ministrul reformelor», despre «austeritatea care vindecă», despre povestea vândută României timp de aproape un an”, a scris acesta.
Grindeanu a prezentat și o serie de date economice pe care le consideră îngrijorătoare, făcând referire la scăderea PIB-ului, la închiderea firmelor și, în același timp, la creșterea șomajului.
El a susținut că economia României a intrat într-o perioadă dificilă, cu destul de multe efecte asupra mediului de afaceri și a locurilor de muncă.
„Recesiune puternică. PIB-ul a scăzut cu 1,9% în Q4 2025 – cea mai mare scădere trimestrială de la 2012 încoace. Q1 2026 confirmă acum a treia scădere consecutivă. Marile bănci și-au tăiat brutal prognozele, de la 2% la valori care încep cu ZERO. Absolut toate revizuirile sunt în jos. Mii de firme închise. 83.000 de firme radiate în 2025. 47.000 dizolvate doar în primele 10 luni – cu 32% mai multe decât în 2024. Niciun județ din România nu a făcut excepție. În București singur – 9.500 dizolvări (+35%). În primele 3 luni din 2026, alte 1.900 de firme au intrat în insolvență (+14%) și 5.500 și-au suspendat activitatea. Peste 70 de mii de locuri de muncă dispărute. Și tot atâtea familii care au pe cineva rămas fără loc de muncă între iunie 2025 și martie 2026! Șomajul a urcat la 6,3%. Peste 500.000 de români nu au loc de muncă astăzi. Tinerii? Aproape 30% șomaj.”, a transmis liderul PSD.
„Aceasta este adevărata «moștenire Bolojan»”, a mai scris Grindeanu.
El a scris că problemele economice care se resimt în prezent sunt confirmate de instituțiile naționale și internaționale de statistică.
„Nu o spun politicienii. Nu o spune PSD. O spun INS, ONRC, BNR, FMI și toate băncile mari care își revizuiesc prognozele în jos, lună de lună. Au promis reformă. Au livrat recesiune! Au promis disciplină. Au livrat falimente! Au promis stabilitate. Au livrat o jumătate de milion de șomeri! Acesta este adevărul. Restul este propagandă.”, a scris Sorin Grindeanu.
