Ilie Bolojan a vizitat Centrala Termoelectrică de la Iernut. Proiectul are termen de finalizare până la sfârșitul anului
Premierul interimar Ilie Bolojan s-a aflat, sâmbătă, la Centrala Termoelectrică de la Iernut, care este un proiect de investiții preluat de Societatea Romgaz.
Proiectul, denumit „Dezvoltarea CTE IERNUT prin construcția unei centrale termoelectrice de 430 MW, cu ciclu combinat cu turbine cu gaze”, are termen de finalizare data de 31 decembrie 2026 și reprezintă o investiție de aproximativ 269 de milioane de euro, fără TVA.
Investiția, inițiată în urmă cu zece ani
Investiția a început în anul 2016, însă finalizarea sa a fost întârziată din cauza rezilierii contractelor constructorilor, care, anterior, și-au asumat proiectul.
Societatea Naţională de Gaze Naturale Romgaz SA a preluat controlul unic direct asupra unor active ale SC ELECTROCENTRALE BUCUREŞTI SA – Sucursala Electrocentrale Mureş și și-a asumat finalizarea proiectului până la finalul acestui an.
Finalizarea investiției de la Iernut reprezintă o prioritate, având în vedere nevoia de a asigura necesarul de energie pentru consumatorii casnici și industriali la nivel național, cu efect asupra reducerii prețului la energie.
În aceeași zi, premierul interimar a vizitat și Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant din Târgu Mureș.

