Prețurile petrolului au luat-o razna luni dimineață, după atacul asupra centralei nucleare de la Barakah

Prețurile petrolului au luat-o razna luni dimineață, după atacul asupra centralei nucleare de la Barakah

Atacul cu drone asupra centralei nucleare de la Barakah (Emiratele Arabe Unite) au produs deja efecte pe burse.

Prețurile petrolului au crescut cu peste 1% la câteva ore de la atacul cu drone asupra centralei nucleare Barakah din Emiratele Arabe Unite, incident care a provocat un incendiu la un generator electric aflat în exteriorul facilității.

Contractele futures pentru țițeiul Brent au urcat cu 1,36 dolari, respectiv 1,24%, ajungând la 110,62 dolari pe baril, în timp ce țițeiul West Texas Intermediate (WTI) s-a tranzacționat la 107,26 dolari pe baril, în creștere cu 1,84 dolari, adică 1,75%.

Informații de context

Atacul a avut loc în după-amiaza de duminică, iar Biroul de Comunicare de la Abu Dhabi a confirmat incidentul la scurtă vreme.

India și-a manifestat îngrijorarea, ca reacție la acest incident pe care comunitatea regională l-a catalogat drept „extrem de periculos”.

Mai mult decât atât, Iranul avertizase că un atac asupra Emiratelor Arabe Unite va avea consecinte „dezastruoase” asupra atacatorului.