NASA accelerează planul pentru construirea unei baze permanente pe Lună. Investițiile depășesc deja 30 de miliarde de dolari

NASA accelerează planul pentru construirea unei baze permanente pe Lună. Investițiile depășesc deja 30 de miliarde de dolari

În cadrul programului, NASA va aloca aproximativ 590 de milioane de dolari companiilor Astrobotic, Firefly Aerospace și Intuitive Machines pentru patru misiuni robotice destinate transportului de instrumente științifice și echipamente pe Lună. Astrobotic este singura companie care a primit două dintre aceste misiuni, arată CNN. Totodată, agenția ia în calcul adaptarea unui rover proiectat inițial pentru Marte, denumit Promise, astfel încât acesta să poată fi utilizat în viitoarele operațiuni de pe suprafața lunară.

Prima etapă a bazei lunare ar urma să fie finalizată până în 2028

Potrivit lui Carlos García-Galán, directorul executiv al programului pentru baza lunară, aceste misiuni reprezintă prima etapă a unui proiect amplu prin care NASA dorește să construiască o infrastructură permanentă pe Lună. Prima fază este programată să se desfășoare până în 2028 și are un cost estimat la aproximativ 10 miliarde de dolari. Ea include transportul de echipamente, dezvoltarea vehiculelor de explorare și pregătirea infrastructurii necesare pentru viitoarele misiuni cu echipaj uman.

Ilustrație NASA: Programul construcției unei baze pe Lună. Sursa foto: NASA

În lunile precedente, NASA a atribuit contracte de peste 1 miliard de dolari pentru dezvoltarea unor vehicule de teren destinate deplasării astronauților și a unor drone care vor cartografia zona viitoarei baze lunare.

Habitate pentru astronauți și infrastructură energetică în anii 2030

Etapele următoare, planificate pentru anii 2030, prevăd construirea primelor habitate presurizate, instalarea unor sisteme permanente de alimentare cu energie și dezvoltarea unei așezări semipermanente în care astronauții să poată locui și lucra pentru perioade îndelungate. Proiectul face parte din programul Artemis, prin care NASA urmărește readucerea oamenilor pe Lună și dezvoltarea unei prezențe umane de durată pe satelitul natural al Pământului.

Întârzieri după problemele Blue Origin

Planurile NASA sunt însă afectate de dificultățile întâmpinate de compania Blue Origin, fondată de Jeff Bezos. În luna mai, o rachetă New Glenn a explodat pe rampa de lansare în timpul unui test, distrugând infrastructură importantă și punând sub semnul întrebării calendarul misiunii care urma să transporte prototipul modulului lunar Blue Moon către polul sud al Lunii. Carlos García-Galán a declarat că NASA analizează posibilitatea utilizării unei alte rachete pentru lansarea modulului, dacă Blue Origin nu va putea respecta calendarul stabilit.

Ilustrație NASA: Bază pe Lună. Sursa foto: NASA

Administratorul NASA, Jared Isaacman, a transmis că agenția nu va aștepta pasiv rezolvarea problemelor tehnice și va colabora activ cu partenerii săi pentru depășirea obstacolelor.

Competiția cu China accelerează proiectul

Construirea bazei lunare este văzută la Washington și ca un răspuns la dezvoltarea rapidă a programului spațial chinez. Atât Statele Unite, cât și China și-au anunțat intenția de a înființa avanposturi permanente pe Lună în următorul deceniu, iar competiția dintre cele două puteri este invocată frecvent de Congresul american pentru justificarea investițiilor în explorarea spațiului.

În prezent, programul Artemis a costat deja aproximativ 100 de miliarde de dolari, incluzând misiunea fără echipaj Artemis I și zborul cu echipaj uman în jurul Lunii. Următorul obiectiv este revenirea astronauților americani pe suprafața lunară pentru prima dată după mai bine de 50 de ani. Specialiștii avertizează însă că proiectul rămâne unul extrem de complex, atât din punct de vedere tehnologic și financiar, cât și logistic, în condițiile în care infrastructura necesară pentru susținerea unei colonii permanente pe Lună este încă în fază incipientă.