Campioana Germaniei semnează cu autorul penaltiului care a trimis Maroc în optimi la Cupa Mondială

Campioana Germaniei semnează cu autorul penaltiului care a trimis Maroc în optimi la Cupa Mondială

Saibari, în vârstă de 25 de ani, a semnat un contract valabil până la 30 iunie 2031 și va purta tricoul cu numărul 34 la formația bavareză.

Directorul sportiv Max Eberl a declarat că transferul este rezultatul unei strategii pe termen lung.

„Suntem încântați că am reușit să îl aducem pe Ismael Saibari, unul dintre cei mai interesanți jucători de la Campionatul Mondial. Astfel de transferuri nu se fac peste noapte, ci sunt rezultatul unei planificări pe termen lung. Este un jucător care va aduce calitate și imprevizibilitate în jocul nostru ofensiv”, a transmis acesta, într-un comunicat al clubului bavarez.

La rândul său, directorul sportiv Christoph Freund a evidențiat parcursul jucătorului la PSV.

„A câștigat titlul în Olanda de trei ori consecutiv, are experiență în Liga Campionilor și arată la Cupa Mondială cât de valoros este la cel mai înalt nivel”, a spus el.

Saibari este unul dintre remarcații turneului final de la Cupa Mondială, unde evoluează pentru Maroc. El a marcat goluri decisive în remiza cu Brazilia (1-1), victoria cu Scoția (1-0) și succesul cu Haiti (4-2). Iar în meciul din 16-imile de finală cu Țările de Jos a transformat lovitura de departajare care a calificat naționala africană în optimile competiției.

Antrenorul Kompany a avut un rol-cheie în transfer

„Când ești copil, visezi să semnezi cu un club ca Bayern München. Toată lumea știe că este unul dintre cele mai mari cluburi din lume. Bayern luptă în fiecare an pentru cele mai importante trofee, precum Liga Campionilor, iar eu vreau să câștig cât mai multe aici. Stilul de joc al lui Bayern mi se potrivește, aici îmi pot exprima propriul joc și voi munci în fiecare zi pentru a ajuta echipa. Antrenorul Vincent Kompany a avut un rol-cheie în decizia mea și abia aștept să lucrez cu el”, a declarat Saibari.

Cariera lui Saibari a cunoscut o ascensiune rapidă. Născut în Terrassa (Spania), el a început fotbalul la academia lui RSC Anderlecht, a trecut apoi prin echipele de juniori ale lui KRC Genk, iar în 2020 a ajuns la PSV Eindhoven, unde și-a făcut debutul în prima ligă la scurt timp după transfer.

La clubul din Eindhoven, Saibari a strâns 42 de goluri și 29 de pase decisive, câștigând de trei ori campionatul, de trei ori Supercupa și de două ori Cupa. Evoluțiile sale i-au adus titlul de Fotbalistul Anului în Țările de Jos în sezonul trecut.

La nivel internațional, Saibari a adunat 34 de selecții pentru Maroc, marcând 12 goluri.