Tăițeii cu ouă intră în Registrul Rețetelor Consacrate. Ce garanții vor avea consumatorii

Tăițeii cu ouă intră în Registrul Rețetelor Consacrate. Ce garanții vor avea consumatorii

Potrivit Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, o rețetă consacrată reprezintă lista materiilor prime, a ingredientelor, a proporțiilor și a procesului tehnologic necesare pentru obținerea unui produs alimentar, a cărui utilizare este dovedită ca fiind anterioară anului 1975.

Autoritățile susțin că înscrierea tăițeilor cu ouă în Registrul Național al Rețetelor Consacrate oferă consumatorilor garanția că produsul este realizat după reguli bine stabilite și respectă cerințe stricte privind calitatea și siguranța alimentară.

Fără aditivi și cu ingrediente atent selecționate

Conform specificațiilor aprobate, tăițeii cu ouă preparați după rețeta consacrată trebuie să conțină făină de grâu atent selecționată, cu un conținut ridicat de proteine, și melanj de ouă. Ministerul precizează că produsul nu poate conține aditivi ascunși.

Producătorii vor putea certifica șase variante de produs, de la rețeta cu două ouă până la sortimentul cu zece ouă la un kilogram de făină.

Tăițeii trebuie să-și păstreze forma după fierbere

Standardul prevede că produsul finit trebuie să își păstreze forma după fierbere, să fie elastic și să nu se lipească.

În același timp, procesul de fabricație este reglementat în detaliu. De la cernerea obligatorie a făinii până la uscarea lentă a produsului la temperaturi cuprinse între 26 și 36 de grade Celsius, fiecare etapă trebuie respectată pentru a păstra proprietățile aluatului.

Potrivit Ministerului Agriculturii, în aceste condiții, produsul are un termen de valabilitate de opt luni, dacă este depozitat corespunzător.

Registrul reunește produse realizate după rețete tradiționale

Registrul Național al Rețetelor Consacrate cuprinde produse alimentare fabricate după rețete utilizate înainte de anul 1975 și are rolul de a proteja metodele tradiționale de producție, oferind în același timp consumatorilor informații clare despre modul de realizare al alimentelor.