Fetiță de doi ani, rănită după ce a căzut de la balconul unui bloc din Mediaș

Fetiță de doi ani, rănită după ce a căzut de la balconul unui bloc din Mediaș

Incidentul s-a produs pe strada Nisipului, iar polițiștii au intervenit pentru a stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul.

Fetița a căzut de la etajul 1

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu, în urma primelor verificări s-a stabilit că fetița ar fi căzut de la balconul unui imobil situat la etajul 1, de la o înălțime de aproximativ patru metri.

Minora a suferit mai multe vătămări corporale și a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

A fost preluată conștientă de echipajul medical

Serviciul de Ambulanță Județean Sibiu a transmis că la fața locului a intervenit un echipaj cu medic.

La sosirea salvatorilor, copilul era conștient și prezenta un traumatism toraco-abdominal stâng, precum și un traumatism la nivelul bazinului.

După acordarea primelor îngrijiri medicale, fetița a fost transportată la Compartimentul de Primiri Urgențe al Spitalului Municipal Mediaș pentru investigații suplimentare și tratament.

Poliția a deschis un dosar penal

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Anchetatorii urmează să stabilească toate împrejurările în care s-a produs incidentul și dacă au existat eventuale neglijențe care au condus la producerea acestuia.