„România nu trebuie să rateze ultimul tren al banilor europeni”. Avertismentul lui Victor Negrescu

„România nu trebuie să rateze ultimul tren al banilor europeni”. Avertismentul lui Victor Negrescu

Peste 400 de reprezentanți ai administrației publice, mediului de afaceri, instituțiilor europene, consultanți și beneficiari de fonduri europene au participat la Alba Iulia la cea de-a doua ediție a Transylvania EU Funds Day, platformă regională de dialog privind viitorul investițiilor europene. Evenimentul a fost organizat de vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu.

Negrescu a afirmat că „România nu trebuie să rateze ultimul tren al banilor europeni. Când este vorba despre accesarea fondurilor europene, m-am săturat de cei care politizează tot. Le transmit foarte clar că, în privința oportunităților europene, avem o singură culoare: România. Nu există fonduri europene de stânga sau de dreapta. Există bani care pot moderniza țara și pe care avem obligația să îi aducem acasă”.

„Să plece din viața politică”

Vicepreședintele PE a avertizat că perioada următoare va fi decisivă atât pentru finalizarea implementării PNRR, cât și pentru negocierile privind viitorul buget al Uniunii Europene.

„Dacă actualii guvernanți pierd și un singur euro din PNRR din cauza lipsei de performanță sau a întârzierilor, trebuie să își asume responsabilitatea și să plece din viața politică. România nu își mai permite greșeli. Miza este dezvoltarea țării”.

Negrescu a făcut referire și la avertismentele lansate de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, privind presiunile asupra viitorului buget european, generate inclusiv de rambursarea împrumuturilor contractate pentru finanțarea planurilor de redresare.

Potrivit acestuia, Uniunea Europeană va avea resurse financiare mai limitate. Astfel, competiția pentru fonduri va fi mai mare.

„România nu își permite să contribuie mai mult la bugetul european fără garanția că va putea accesa cel puțin cele 60 de miliarde de euro de care are nevoie pentru dezvoltare în următorul exercițiu financiar”, a spus Negrescu.

România, „dependentă de fondurile europene pentru dezvoltare”

Acesta a precizat că a propus soluții alternative pentru finanțarea bugetului european, printre care taxarea platformelor de pariuri online și combaterea operatorilor ilegali, măsuri despre care susține că au fost aprobate de Parlamentul European.

Negrescu a subliniat că dezvoltarea României depinde în continuare într-o măsură importantă de investițiile europene și de implicarea mediului privat în proiectele finanțate din fonduri UE.

„România este dependentă de fondurile europene pentru dezvoltare. Dacă vrem să fim competitivi într-o economie globală tot mai dificilă, trebuie să folosim mai bine fiecare oportunitate europeană și să implicăm mult mai mult mediul de afaceri în proiecte strategice cu finanțare europeană. Nu putem construi competitivitate fără investiții, iar investițiile europene reprezintă principalul nostru avantaj”.