Israelul votează protejarea prin lege a studiului Torei. Privilegii pentru ultraortodocși
Israelul nu are o Constituție unică. În schimb, este guvernat de o serie de legi cu valoare constituțională, numite „legi fundamentale”, care stabilesc principiile de bază ale statului și au o forță juridică superioară legilor obișnuite.
Ce este Tora și ce prevede legea
Tora este textul sacru fundamental al iudaismului și cuprinde primele cinci cărți ale Bibliei ebraice. Ea conține legile religioase, principiile morale și relatările fondatoare ale credinței iudaice, iar pentru evreii practicanți reprezintă baza vieții religioase.
Proiectul aflat în dezbaterea Knessetului, parlamentul Israelului, prevede ca studiul Torei să fie recunoscut printr-o lege fundamentală drept una dintre valorile definitorii ale statului și ale poporului evreu.
Potrivit The Times of Israel, proiectul face parte din ultimul pachet de legi pe care coaliția premierului Benjamin Netanyahu încearcă să îl adopte înainte de încheierea actualei legislaturi. Mandatul actualului Knesset se încheie pe 17 iulie, iar alegerile legislative sunt programate pentru 27 octombrie.
Miza: scutirea de serviciul militar
Legea nu îi obligă pe cetățenii israelieni să studieze Tora și nici nu introduce noi cursuri obligatorii. Miza este una juridică și politică: acordarea unei protecții sporite studiului religios.
Proiectul este promovat de partidele ultraortodoxe din coaliția premierului Benjamin Netanyahu, care încearcă să păstreze scutirea de serviciul militar pentru zecile de mii de bărbați ultraortodocși ce studiază în școlile religioase, numite yeshiva.
În Israel, serviciul militar este obligatoriu pentru majoritatea cetățenilor, însă zeci de mii de bărbați ultraortodocși care studiază în școlile religioase (yeshiva) beneficiază de scutire de la recrutare. În comunitățile ultraortodoxe, studiul Torei nu se limitează la anii tinereții, ci poate continua pe tot parcursul vieții.
Controversa privind scutirea de serviciul militar a bărbaților ultraortodocși s-a amplificat anul trecut, după ce Curtea Supremă a Israelului a decis că excepția generală acordată celor care studiază în yeshiva nu mai are bază legală și că statul trebuie să înceapă recrutarea acestora.
Criticii proiectului spun că, odată ce studiul Torei va beneficia de protecție aproape constituțională, va fi mai greu ca statul să elimine scutirea de serviciul militar pentru bărbații ultraortodocși care studiază în yeshiva. Ei avertizează că studiul religios ar putea ajunge să prevaleze asupra altor principii, precum egalitatea cetățenilor în fața obligației de a efectua serviciul militar.
Alte proiecte controversate
Legea privind protejarea studiului Torei este unul dintre mai multe proiecte controversate pe care coaliția guvernamentală încearcă să le adopte în această săptămână.
Pe ultima sută de metri a actualei legislaturi, Benjamin Netanyahu încearcă să treacă prin Parlament și un proiect de lege care reduce atribuțiile procurorului general și îi limitează capacitatea de a bloca deciziile guvernului considerate ilegale.
De asemenea, parlamentarii israelieni vor dezbate și modificări în domeniul mass-media, care sporesc controlul guvernului asupra radiodifuzorului public, precum și înființarea unei comisii guvernamentale pentru investigarea atacului Hamas din 7 octombrie 2023.
