Uroš Plavšić, baschetbalistul lui U-BT Cluj, reținut în Serbia pentru agresarea unui militar, a fost eliberat. A recunoscut fapta

Uroš Plavšić, baschetbalistul lui U-BT Cluj, reținut în Serbia pentru agresarea unui militar, a fost eliberat. A recunoscut fapta

Agenția Tanjug scrie că jucătorul de 27 de ani a fost audiat la Parchetul Superior din Belgrad, fiind suspectat că, vineri dimineața, a sărit gardul Academiei Medicale Militare și a agresat un militar, provocându-i leziuni ușoare.

În cadrul audierii, suspectul ar fi recunoscut fapta și și-ar fi prezentat apărarea, scriu jurnaliștii sârbi.

Astfel, procurorul de caz a decis ridicarea măsurii de reținere pentru 48 de ore aplicată inițial lui Uroš Plavšić.

El este acuzat de agresiune asupra unui militar aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

A semnat cu U-BT Cluj-Napoca

Fostul jucător de baschet al echipei „Steaua Roșie”, Uroš Plavšić, a semnat în această vară un contract pentru următorul sezon cu campioana României, U-BT Cluj-Napoca.

El a jucat sezonul trecut pentru Steaua Roșie Belgrad și a adunat alte 18 meciuri pentru fosta adversară a clujenilor din Liga Adriatică. La finalul lunii februarie a fost împrumutat la Bordo Sportif, în liga a doua din Turcia. În 11 partide jucate pentru Bordo Sportif, Uroš a adunat medii de 11.7 puncte și 9.2 recuperări, în aproximativ 24 de minute petrecute în medie pe parchet.

Mihai Silvășan: „Are un caracter foarte bun”

Uroš Plavšić este al șaptelea jucător transferat de U-Banca Transilvania pentru sezonul 2026-2027, după Bobe Nicolescu, Otis Livingston II, Jalyn McCreary, Dušan Beslać, Malcolm Hill și Javon Bess.

Mihai Silvășan, antrenorul campioanei României, a lăudat caracterul lui Uroš Plavšić: „Este un jucător înalt, care aleargă foarte bine pentru înălțimea lui și acest lucru este foarte important pentru stilul nostru de joc. Pe lângă acestea, are și un caracter foarte bun, ceea ce este primul lucru la care ne uităm atunci când selectăm jucători”.