Absorbție de 93% din PNRR la Ministerul Dezvoltării. Cseke Attila, apel la urgentarea depunerii cererilor de plată
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a anunțat că a ajuns la un grad de absorbție de 93% a fondurilor europene alocate prin Planul Național de Redresare și Reziliență, iar obiectivul instituției este utilizarea integrală a fondurilor disponibile.
Ministrul interimar Cseke Attila a declarat că există posibilitatea atingerii unei rate de absorbție de 100%, doar dacă beneficiarii finanțării își îndeplinesc obligațiile administrative până la termenul limită al Planului.
„Fac un apel ferm către autoritățile locale beneficiare ale proiectelor finanțate prin componentele PNRR coordonate de minister, inclusiv la cei care au contractat împrumuturi de la trezorerie, să nu lase pe ultima sută de metri depunerea cererilor de plată și să încarce toată documentația necesară, inclusiv procesul verbal de recepție la finalizarea lucrărilor, pe platforma pusă la dispoziție”, a transmis Cseke, potrivit unui comunicat de presă emis de Minister.
Instituția a reamintit că termenul limită pentru implementarea și finalizarea decontării investițiilor finanțate prin PNRR a fost prelungit până la 30 august 2026 și că această dată nu mai poate fi extinsă.
MDLPA va recupera de la beneficiari sumele investite în proiectele care nu vor fi finalizate în termenul stabilit, mai transmite Cseke Attila.
