Goana după milionarii AI! Angajații OpenAI și Anthropic, curtați înainte să dea lovitura la bursă
O parte dintre angajații OpenAI și Anthropic dețin participații în companiile pentru care lucrează, iar o eventuală listare la bursă le-ar putea transforma în averi considerabile.
Perspectiva apariției unei noi generații de milionari din industria AI a atras deja atenția marilor firme financiare. Unele reduc comisioanele, renunță la pragurile minime impuse în mod obișnuit clienților bogați și angajează consilieri în zona San Francisco, încercând să-i atragă din timp pe angajații celor două companii.
Potrivit Financial Times, OpenAI și Anthropic ar putea fi listate la bursă în următoarele 12 luni, ceea ce intensifică deja competiția dintre administratorii de averi.
Miliarde de dolari în participații pentru angajații OpenAI
Miza este uriașă. OpenAI a acordat angajaților, numai în 2024 și 2025, compensații sub formă de participații în valoare de aproape 11 miliarde de dolari, conform situațiilor financiare citate de publicația britanică.
Dimensiunea sumei devine și mai evidentă prin comparație cu marile companii americane. Dacă OpenAI ar fi deja listată la bursă, s-ar situa pe locul șapte în Statele Unite în funcție de valoarea totală a compensațiilor în acțiuni acordate angajaților, deși compania nu are decât aproximativ 8.000 de angajați.
Deocamdată, o mare parte din această avere există însă mai degrabă „pe hârtie”. Participațiile la o companie privată nu pot fi transformate la fel de simplu în bani precum acțiunile tranzacționate la bursă. Listarea ar putea schimba radical situația, oferindu-le angajaților posibilitatea de a-și valorifica o parte dintre dețineri.
Administratorii de averi reduc comisioanele
Perspectiva apariției unui număr mare de noi milionari schimbă inclusiv regulile industriei financiare. În mod obișnuit, administratorii de averi percep comisioane de aproximativ 1% din activele gestionate, procentul putând scădea în cazul conturilor foarte mari.
Acum, unii sunt dispuși să ofere condiții mult mai avantajoase pentru a-și asigura viitorii clienți. Choreo, companie care administrează active de 19 miliarde de dolari, a acceptat recent un comision de sub 0,5% pentru peste 100 de actuali și foști angajați SpaceX care au negociat împreună înaintea listării companiei.
Jason Van de Loo, directorul executiv al Choreo, spune că metodele clasice de vânzare de pe Wall Street nu funcționează neapărat în cazul noii generații de oameni bogați din tehnologie.
Sunt curtați chiar dacă nu au încă banii
Alte asemenea firme merg și mai departe. Mariner Wealth Advisors oferă reduceri atunci când reușește să atragă suficient de mulți angajați ai aceleiași companii, iar Citi a încheiat parteneriate direct cu angajatorii pentru a putea oferi condiții preferențiale.
Unele companii renunță inclusiv la suma minimă pe care un client trebuie să o dețină pentru a beneficia de serviciile lor. Logica este simplă: angajatul poate să nu fie milionar în bani lichizi astăzi, dar participațiile sale ar putea valora foarte mult după listarea companiei.
„Noi privim în perspectivă”, spun reprezentanții acestora, adăugând că prețul serviciilor ar trebui stabilit ținând cont de averea la care acești clienți ar putea ajunge, nu doar de banii pe care îi dețin în prezent.
San Francisco se pregătește pentru noul val de bogați
Competiția este atât de intensă încât influențează și recrutările. Firmele financiare angajează agresiv consilieri în San Francisco și în întreaga zonă a Golfului San Francisco, unde sunt concentrate numeroase companii și numeroși angajați din industria inteligenței artificiale.
Noii bogați din industria AI au însă cerințe diferite față de clienții tradiționali. Ei solicită servicii întâlnite de regulă în așa-numitele „family offices” – structuri specializate în administrarea averilor foarte mari – precum consultanță pentru donații și filantropie sau pentru finanțarea unor noi afaceri.
Viitorii milionari din AI nu gustă luxul „clasic”
În schimb, par mai puțin interesați de serviciile asociate în mod tradițional cu stilul de viață al celor foarte bogați.
„Nu vedem încă o extindere către servicii de concierge, plata facturilor, aviație privată sau plimbatul câinelui”, spune Jason Van de Loo. În cazul clienților foarte bogați, astfel de firme pot ajunge să se ocupe și de aspecte ale vieții de zi cu zi, de la plata facturilor și organizarea călătoriilor până la rezervări, cumpărături sau chiar servicii pentru animalele de companie.
Pentru industria financiară, pariul este deja făcut: listările marilor companii de inteligență artificială ar putea crea într-un timp foarte scurt o nouă categorie de milionari, iar lupta pentru administrarea averilor lor a început înainte ca banii să ajungă efectiv în conturi.
