ETF-uri sau Acțiuni? De ce să alegi când le poți avea pe ambele
Când începi să investești, ETF-urile și Acțiunile apar aproape inevitabil în discuție. ETF-urile sunt o cale simplă de a ajunge la mai multe companii dintr-o dată, iar Acțiunile îți permit să alegi exact firmele în care crezi, inclusiv unele ale căror produse sau servicii poate le folosești zi de zi. Dar cine spune că trebuie să alegi doar una dintre variante?
Cele două pot sta foarte bine în același portofoliu și pot avea roluri diferite. Printr-un ETF poți obține expunere la mai multe companii, sectoare sau chiar piețe dintr-o singură investiție, în timp ce prin Acțiuni poți investi direct în companiile pe care vrei să le alegi individual.
De aici poți construi lucrurile în funcție de ce îți dorești. Poți avea ETF-uri pentru o expunere mai largă și să adaugi câteva Acțiuni ale companiilor pe care le urmărești mai atent, sau poți merge pe o structură complet diferită. Nu există o rețetă potrivită pentru toată lumea, pentru că obiectivele, perioada pentru care investești și riscul pe care ești dispus să ți-l asumi diferă de la un investitor la altul.
Partea care poate deveni complicată este organizarea. Dacă ai mai multe investiții, trebuie să urmărești ce deții, cât ai alocat fiecăreia și dacă portofoliul mai arată așa cum ți-ai propus. Aici intră în discuție noua versiune a Planurilor de Investiții XTB, care îți permite să aduci Acțiuni și ETF-uri în același Plan și să stabilești ponderea fiecăruia.
Ai la dispoziție peste 3.400 de Acțiuni și 1.800 de ETF-uri, iar investiția într-un Plan poate începe de la 75 de lei. În loc să tratezi fiecare instrument ca pe o investiție separată, poți vedea întregul portofoliu ca pe un plan construit în jurul unui obiectiv.
Poate visezi, de exemplu, la o vacanță mai lungă în Thailanda (Japonia, China etc.) peste câțiva ani și vrei să investești pentru ea. Îți poți face un Plan dedicat acestui obiectiv, în care să combini un ETF cu Acțiuni ale companiilor pe care vrei să le ai separat și să stabilești cât din bani merge către fiecare. În felul acesta, investițiile nu mai sunt doar niște procente pe un ecran: știi pentru ce ai început și poți urmări în același loc cum evoluează Planul tău.
Aici merită însă puțină atenție. Faptul că ai mai multe instrumente nu înseamnă automat că ai și un portofoliu bine diversificat. De exemplu, un ETF și câteva Acțiuni individuale pot ajunge să îți ofere o expunere mare pe aceleași companii sau pe același sector. De aceea, înainte să adaugi încă o investiție, merită să te uiți la ce ai deja și la riscul pe care îl aduci în portofoliu.
Dacă ideea de a alege fiecare instrument de la zero ți se pare prea complicată, XTB oferă și Planuri deja construite. Există variante globale formate din ETF-uri, adaptate unor profiluri diferite de risc, dar și Planuri Sectoriale pentru cei care vor să se concentreze pe anumite industrii. Iar dacă vrei să decizi singur totul, poți construi un Plan personalizat.
Te mai poți bucura și de funcția de Auto Invest. După ce ai stabilit cum vrei să arate Planul, poți seta alimentări recurente, iar sumele sunt investite automat conform structurii alese de tine. Este util mai ales dacă vrei să investești periodic, fără să refaci manual același proces de fiecare dată.
Automatizarea nu alege însă investițiile în locul tău și nici nu elimină riscul. Tu decizi ce intră în portofoliu, ce ponderi stabilești și cât vrei să investești. Funcția se ocupă de partea repetitivă după ce ai făcut aceste alegeri.
Poți avea până la 10 Planuri simultan, ceea ce îți permite să separi inclusiv obiective diferite. De exemplu, poți avea un Plan construit pentru un obiectiv pe termen lung și altul cu o structură diferită, fără să amesteci toate investițiile într-un singur portofoliu.
Configurarea și administrarea Planurilor sunt gratuite. Pentru investițiile în Acțiuni și ETF-uri (indiferent că vorbim de Planuri sau investiții individuale) se aplică 0% comision* până la un rulaj lunar cumulat de 100.000 de euro; peste acest prag se aplică un comision de 0,2%, minimum 10 euro. Se poate aplica și un cost de conversie valutară de 0,5%.
Până la urmă, alegerea nu trebuie redusă la ETF-uri sau Acțiuni. Mai util este să te gândești ce vrei să obții cu banii pe care îi investești și cum se completează instrumentele pe care le alegi. Iar dacă răspunsul pentru portofoliul tău este „câte puțin din ambele”, Planurile de Investiții XTB îți permit acum să le aduci împreună și să le organizezi exact așa cum îți dorești.
XTB S.A. permite plasarea automată, recurentă, a ordinelor de cumpărare pentru Instrumente Financiare sau Acțiuni Fracționate în conformitate cu Planul de Investiții creat. Deciziile de investiții, precum alocarea fondurilor, frecvența și valoarea pozițiilor și plasarea ordinelor, îți aparțin în mod exclusiv. Investițiile sunt riscante și pot genera pierderi. Investește responsabil.
