Garfield”, mascota pompierilor români aflați în misiune în Grecia. Motanul a apărut în timpul unei patrulări
Întâmplarea a fost relatată sâmbătă de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), care a publicat și imagini cu noua „mascotă” a echipei.
Potrivit instituției, pompierii efectuau misiuni de patrulare și recunoaștere în zone din Grecia cu risc ridicat de producere a incendiilor atunci când au întâlnit animalul.
Motanul, despre care salvatorii spun că seamănă cu celebrul personaj Garfield, s-a apropiat de echipa românească și a rămas în preajma acesteia.
Pompierii i-au oferit apă și hrană, iar felina nu s-a grăbit să-și continue drumul. Dimpotrivă, a rămas alături de salvatori pe parcursul exercițiului desfășurat de modulul românesc.
„Garfield” a devenit mascota echipei
IGSU a prezentat momentul într-o notă amuzantă, descriind motanul drept un nou „coleg necuvântător” care a urmărit activitatea pompierilor.
Fără cască, uniformă sau echipament de protecție, „Garfield” și-a câștigat însă rapid statutul neoficial de mascotă a echipei.
Dincolo de nota simpatică a întâmplării, IGSU a transmis că astfel de episoade amintesc de faptul că misiunile salvatorilor vizează protejarea vieții, inclusiv atunci când este vorba despre animale vulnerabile.
„Pentru că fiecare viață contează”, a fost mesajul cu care Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și-a încheiat relatarea.
Pompierii români participă în Grecia la activități care includ patrularea și recunoașterea zonelor expuse unui risc ridicat de incendii, context în care s-a produs și întâlnirea cu motanul.


