Robert Sighiartău: România, tot mai aproape de alegeri anticipate

Robert Sighiartău: România, tot mai aproape de alegeri anticipate

Robert Sighiartău, deputat și președinte al PNL Bistrița-Năsăud, a transmis joi, după consultările de la Palatul Cotroceni, că liberalii vor o soluție rapidă pentru formarea unui nou guvern.

„Criza politică trebuie încheiată rapid. La consultările de astăzi de la Cotroceni, PNL a propus două soluții: un guvern politic, condus de Siegfried Mureșan, sau un cabinet tehnocrat cu mandat clar și limitat”, a scris liberalul pe rețelele sociale.

Cele două variante prezentate de Sighiartău au fost detaliate și de președintele Senatului, Mircea Abrudean. Acesta a precizat că prima soluție susținută de PNL este desemnarea lui Siegfried Mureșan pentru funcția de premier și formarea unui guvern alături de USR și UDMR. A doua variantă ar fi instalarea unui guvern tehnocrat, cu mandat bine definit.

Sighiartău: Viitorul guvern trebuie să continue reformele

Deputatul PNL susține că formula viitorului Executiv poate fi negociată, însă obiectivele acestuia ar trebui să rămână disciplina bugetară, reforma administrației și eliminarea privilegiilor.

„Formula poate fi discutată. Direcția, nu: disciplină bugetară, reformarea administrației și eliminarea privilegiilor”, a scris Sighiartău, indicând prioritățile pe care PNL le consideră obligatorii.

Potrivit liberalului, noul guvern ar trebui să ducă mai departe reformele începute de cabinetul Bolojan: „România trebuie să aibă cât mai repede un guvern cu puteri depline, capabil să continue reformele începute de guvernul Bolojan”.

România, mai aproape de anticipate

În lipsa unui acord politic rapid, Sighiartău a avertizat că scenariul alegerilor anticipate devine tot mai apropiat.

„Dacă nu se ajunge rapid la o soluție, România este tot mai aproape de alegeri anticipate”, a transmis Robert Sighiartău.

PNL, USR și UDMR îl susțin pe Siegfried Mureșan pentru funcția de premier. USR a anunțat joi, după consultările cu președintele Nicușor Dan, că își menține această propunere, dar este deschis să discute și o altă nominalizare făcută de șeful statului.