Un obiect, posibil o dronă, a căzut în zona localității Plaurul, județul Tulcea, și a provocat un incendiu

Un obiect, posibil o dronă, a căzut în zona localității Plaurul, județul Tulcea, și a provocat un incendiu

MApN a transmis că un obiect, posibil o dronă, a căzut vineri dimineața în județul Tulcea.

În noaptea de joi spre vineri, sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat noi atacuri cu drone asupra unor obiective civile și de infrastructură din Ucraina, în apropierea frontierei fluviale cu România, în zona de nord a județului Tulcea.

În jurul orei 5.00, a fost raportată căderea unui obiect, posibil o dronă aeriană, în zona localității Plaurul, urmată de izbucnirea unui incendiu.

Potrivit MApN, incendiul nu a provocat victime și nu au fost înregistrate pagube materiale.

O autospecială a IGSU și echipe ale MApN au fost trimise la locul incidentului pentru stingerea incendiului.

Zona a fost securizată, iar echipe specializate ale Ministerului Apărării urmează să efectueze cercetări la fața locului pentru stabilirea naturii obiectului și a circumstanțelor în care acesta a căzut.

„Sistemele radar ale Ministerului Apărării Naționale nu au raportat nicio pătrundere neautorizată în spațiul aerian național în cursul nopții trecute”, precizează ministerul.

În ultima perioada au fost înregistrate mai multe alerte cu drone în România.

MApN transmite că, de la începutul anului până în 2 octombrie, au fost înregistrate 84 de atacuri în apropierea frontierei, 30 de pătrunderi neautorizate și patru drone doborâte.