A murit Margaret Hamilton, femeia al cărei cod a ajutat Apollo 11 să ajungă pe Lună
Hamilton a murit pe 30 septembrie 2026, potrivit Massachusetts Institute of Technology (MIT), dar informația a fost făcută publică pe 7 octombrie.
Numele ei a devenit cunoscut publicului larg mai ales datorită unei fotografii realizate în 1969, în care apare lângă teancurile de cod scris de echipa sa pentru programul Apollo.
Imaginea arată cât de vast era volumul de software necesar pentru misiunile spațiale, într-o perioadă în care computerele aveau o putere de calcul infimă față de standardele actuale.
Hamilton a ajuns la MIT în 1959, unde a început să lucreze în domeniul programării pentru predicția vremii, alături de meteorologul Edward N. Lorenz. Ulterior, la Lincoln Laboratory, a lucrat la sistemul american de apărare aeriană SAGE. Acolo a început să acorde o atenție specială fiabilității programelor și modului în care software-ul poate anticipa și gestiona erorile.
În 1965, a văzut un anunț prin care laboratorul de instrumentație al MIT căuta programatori pentru un proiect menit să trimită oameni pe Lună.
NASA contractase laboratorul pentru dezvoltarea software-ului de bord al programului Apollo.
Hamilton a fost angajată ca primul programator al proiectului Apollo la MIT și prima femeie programatoare din cadrul proiectului.
A început cu misiunile fără echipaj, apoi a ajuns să conducă echipele care dezvoltau software-ul pentru zborurile cu astronauți. Până în 1968, ea coordona echipa responsabilă de software-ul modulului de comandă și serviciu, într-un proiect la care lucrau peste 400 de persoane.
Codul care a salvat aselenizarea
Una dintre cele mai importante contribuții ale lui Hamilton a fost ideea că software-ul trebuie să fie pregătit pentru greșeli și situații neașteptate.
Un exemplu a apărut în timpul misiunii Apollo 8.
Fiica lui Hamilton, Lauren, activase din greșeală un program în simulatorul modulului de comandă, iar sistemul se blocase.
Hamilton a cerut o modificare care să împiedice repetarea erorii în timpul unui zbor real, însă propunerea a fost respinsă inițial, deoarece astronauții erau considerați suficient de bine pregătiți pentru a nu face aceeași greșeală.
În timpul Apollo 8, astronautul Jim Lovell a activat însă exact acel program. Datele de navigație au dispărut, iar Hamilton și echipa sa au fost chemați pentru a rezolva problema. După incident, modificările propuse de ea au fost introduse în software.
Momentul care avea să-i definească însă cariera a venit în timpul Apollo 11, în iulie 1969.
Cu doar câteva minute înainte ca modulul lunar Eagle să ajungă pe suprafața Lunii, computerul de bord a emis alarma 1202. Sistemul era suprasolicitat din cauza unei probleme hardware și exista riscul ca acesta să nu mai poată gestiona procedura complexă de aselenizare.
Software-ul proiectat de echipa lui Hamilton avea însă o caracteristică esențială: putea acorda prioritate sarcinilor importante și putea renunța temporar la activitățile mai puțin importante. Astfel, computerul a continuat să execute comenzile esențiale pentru aselenizare.
Controlul misiunii din Houston a decis să continue procedura. Neil Armstrong și Buzz Aldrin au ajuns pe Lună, iar software-ul lui Hamilton a trecut unul dintre cele mai dificile teste imaginabile.
Femeia care a dat un nume unei profesii
Hamilton a contribuit nu doar la programul Apollo, ci și la definirea domeniului în care lucra. Ea este creditată cu popularizarea expresiei „software engineering”, într-o perioadă în care programarea era privită mai degrabă ca o activitate secundară față de ingineria hardware.
După plecarea de la MIT, Hamilton a fondat două companii de software și a continuat să promoveze metode bazate pe prevenirea erorilor și creșterea fiabilității sistemelor complexe. A obținut peste 130 de publicații și a primit numeroase distincții.
În 2016, președintele Barack Obama i-a acordat Medalia Prezidențială a Libertății, cea mai înaltă distincție civilă a Statelor Unite.
Margaret Hamilton a rămas până la final una dintre figurile importante ale istoriei informaticii. Munca ei a început într-o perioadă în care calculatoarele ocupau încă încăperi întregi și a contribuit la o idee care astăzi pare firească: software-ul trebuie proiectat nu doar pentru situațiile ideale, ci și pentru momentul în care lucrurile merg prost.
Iar într-o noapte de iulie 1969, când un computer a avertizat că ceva nu este în regulă, acea idee a făcut diferența dintre o eroare și un pas istoric pe Lună.