George Simion la Turda: „Unul câte unul, vor să ne bage la închisoare că vrea poporul să facă o schimbare”
George Simion, președintele AUR, s-a aflat la Turda duminică, unde a participat la o întâlnire cu susținători ai partidului, organizată de președintele AUR Turda, viceprimarul Adrian Nap.
Au mai participat senatorul Cristian Sipoș și alți consilieri județeni ai AUR.
Într-un scurt discurs ținut în fața acestora, Simion a lansat un nou atac la adresa celor pe care îi consideră responsabili pentru situația României.
„Ploaia la români aduce belșug”
Liderul AUR a vorbit despre ploaia care a însoțit întâlnirea cu susținătorii, pe care a asociat-o cu belșugul și roadele toamnei.
„Ploaia la români aduce belșug. Toamna e un anotimp al belșugului, al roadelor”, a spus Simion într-o scurtă intervenție.
Simion a continuat cu un atac la adresa celor pe care i-a numit „cotropitori” și despre care a afirmat că împiedică România să se dezvolte și provoacă suferință populației.
„Cotropitori” care nu ne lasă să trăim
„România, ca o țară bogată, are o populație care suferă mult prea mult din cauza unor cotropitori care de 35 de ani nu ne lasă să respirăm”, a declarat Simion.
Adversarii politici ar încerca, spune Simion, să-i trimită la închisoare pe cei care vin în fața oamenilor ca o alternativă, ca o schimbare.
„Acum, unul câte unul vor să ne bage la închisoare că vrea poporul să facă o schimbare. Și în România nu-i voie să facem o schimbare”, a afirmat liderul AUR.
În final, Simion le-a mulțumit susținătorilor prezenți: „Cinste vouă că sunteți oameni de aur și punem pumnul în fața furtunii, că altfel pierim. Doamne, ajută!”.
