Ministerul Sănătăţii: Starea bărbatului din Maramureş, infectat cu coronavirus, s-a ameliorat
Ministerul Sănătăţii a anunţat, sâmbătă după-amiaza, că starea bărbatului din Maramureş, infectat cu virusul Covid-19, s-a ameliorat, iar starea lui este stabilă. De altfel, reprezentanţii Ministerului anunţă că starea de sănătate a celor 3 persoane purtătoare de virus este bună.
Ministerul Sănătăţii: Starea bărbatului din Maramureş, infectat cu virusul Covid-19, s-a ameliorat
„Starea de sănătate a celor trei persoane identificate pe teritoriul României ca fiind purtătoare a virusului COVID-19 (coronavirus) este, în continuare, bună. Problemele medicale prezentate la internare de bărbatul originar din Maramureş s-au ameliorat şi starea sa este stabilă”, au transmis reprezentanţii Ministerului Sănătăţii.
Bărbatul de 45 de ani din Maramureş este internat la Spitalul de Boli Infecţioase din Cluj-Napoca. Prefectul judeţului Cluj, Mircea Abrudean, spunea vineri că starea acestuia este „relativ bună”. „A fost internat în secţia clinică pe circuitul separat cu diagnostic de pneumonie interstiţială, cu manifestări de astenie, dificultăţi respiratorii uşoare la efort în cazul deplasării, starea generală de sănătate fiind relativ bună, fără elemente de gravitate”, a spus Abrudean.
Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii au mai anunţat că în România sunt în carantină 52 de persoane şi alte 8796 sunt în izolare la domiciliu.
În ultimele 24 de ore au fost efectuate 135 de apeluri la numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112, cele mai multe, 26, din Bucureşti, potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătăţii.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Citește și: Un bărbat din Dolj, întors din Italia, a fost internat la spitalul de Boli Infecţioase din Craiova cu suspiciune de coronavirus
Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].
BREAKING NEWS: ATENŢIE unde călătoriţi! Ţară din Europa este în ALERTĂ MAXIMĂ. AVERTISMENTUl care înfioară o lume întreagă
Este stare de ALERTĂ în Europa. Decizia luata de Turcia care sperie pe toată lumea. Grecia şi-a dublat patrulele, Bulgaria sporeşte controalele
Ce adevăruri dureroase scoate la iveală tatăl lui George Burcea! ‘Nu sunt sigur că e copilul meu. Mama copiilor mei a lucrat ca damă de companie’
Incendiu de proportii la restaurantul de 1 milion de euro din Bucuresti! De la ce a pornit totul! VIDEO SOCANT de la fata locului