Cinci bărbaţi, îmbrăcaţi în femei, atrăgeau clienţi pentru servicii sexuale şi îi tâlhăreau

Poliţiştii de la Secţia 14 Poliţie din Capitală au făcut miercuri trei percheziţii domiciliare şi au dus la audieri opt persoane, în Bucureşti şi judeţul Ilfov, într-un dosar penal de furt calificat, tentativă la tâlhărie calificată, tăinuire şi proxenetism, creând astfel victimelor un prejudiciu de peste 33.000 de lei.

Din datele şi probele administrate în cauză, a rezultat presupunerea rezonabilă că, din noiembrie 2023 până în prezent, mai mulţi bărbaţi, cu vârste cuprinse între 22 şi 38 de ani, prin intermediul unor anunţuri postate în mediul online, sub pretextul oferirii de servicii sexuale, ar fi atras în locuinţele pe care le aveau închiriate în Capitală, persoanele vătămate.

„Totodată, bărbaţii în cauză, deghizaţi în femeie, ar fi profitat de neatenţia victimelor şi ar fi sustras mai multe sume de bani, precum şi mai multe bijuterii din metal preţios şi un telefon mobil. De asemenea, la data de 23 februarie 2024, după ce ar fi prestat serviciile solicitate de victimă, unul dintre bănuiţi ar fi pătruns, fără drept, în locuinţa acesteia, situată în judeţul Ilfov şi prin violenţă fizică, ar fi încercat să-i sustragă o altă sumă de bani, împreună cu un bărbat în vârstă de 26 de ani”, transmite Poliţia Capitalei.

În urma percheziţiilor, au fost ridicate mai multe bunuri de interes în cauză.

Persoanele bănuite au fost duse la sediul subunităţii de poliţie, în vederea audierii. Astfel, cinci bărbaţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, urmând a fi prezentaţi magistraţilor cu propunere legală.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].