Scandalul Sandro Tonali se adânceşte. Zeci de pariuri în doar două luni

Mijlocaşul echipei Newcastle United Sandro Tonali este suspectat de către Federaţia Engleză de Fotbal (FA) că a jucat de zeci de ori la pariuri în doar două luni, a anunţat joi forul de conducere al fotbalului englez.

Imaginea articolului Scandalul Sandro Tonali se adânceşte. Zeci de pariuri în doar două luni

Un jucător de la Newcastle, suspectat de FA că a jucat la pariuri

“Se presupune că mijlocaşul de la Newcastle United a încălcat de 50 de ori o regulă a FA prin plasarea de pariuri pe meciuri de fotbal între 12 august 2023 şi 12 octombrie 2023”, a precizat FA într-un comunicat, conform Reuters.

“Sandro Tonali are termen până la 5 aprilie 2024 pentru a răspunde”, se mai arată în comunicat.

Internaţionalul italian, în vârstă de 23 de ani, a fost suspendat pentru 18 luni în octombrie anul trecut de către Federaţia Italiană de Fotbal, din care opt luni ”au fost comutate pentru un tratament alternativ”, în urma înţelegerii cu procurorii.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].