Noua telecabină care asigură accesul la Cetatea Devei a fost inaugurată vineri

„Noul ascensor are o capacitate de 30 de persoane. Investiţia a presupus: modernizarea instalaţiei de transport înclinat, a sistemelor de comandă şi siguranţa funcţională a acestora, modernizarea celor două staţii (plecare şi sosire), amenajarea şi refuncţionalizarea zonei de aşteptare în zona pietonală de la poalele Dealului Cetăţii, redimensionarea camerelor tehnice în cele două staţii (plecare, sosire) pentru noile fluxuri de turişti, modernizarea grupurilor sanitare, adaptarea rampelor pentru persoanele cu deficienţe neuromotorii la standardele şi normativele în vigoare”, a anunţat, vineri, Primăria Deva.

În zona de aşteptare au fost montate bănci, coşuri de gunoi, a fost realizat iluminatul exterior cu led, au fost plantaţi copaci ornamentali şi rondouri pentru flori. De asemenea, a fost iluminat arhitectural grupul statuar al gimnastelor.

Telecabina va funcţiona zilnic între orele 10:00 şi 19:00. O călătorie dus-întors adulţi costă 20 de lei, iar pentru copii sub 14 ani şi pensionari va costa 10 lei. Persoanele cu dizabilităţi au acces gratuit.

„Această investiţie face parte din strategia de dezvoltare a municipiului Deva în ceea ce priveşte promovarea, dezvoltarea şi valorificarea patrimoniului natural şi cultural precum şi dezvoltarea activităţilor economice din domeniul turismului”, susţin reprezentanţii primăriei.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].