Iohannis participă, miercuri şi joi, la reuniunea extraordinară a Consiliului European

Preşedintele României, Klaus Iohannis, va participa, miercuri şi joi , la reuniunea extraordinară a Consiliului European, care va avea loc la Bruxelles, Regatul Belgiei. Preşedintele Klaus Iohannis va participa, de asemenea, la recepţia găzduită de Majestatea Sa Philippe, Regele Belgienilor, în onoarea şefilor de stat şi de guvern ai Uniunii Europene.

„Pe agenda reuniunii se află perspectiva unui nou Pact european pentru competitivitate şi relaţia Uniunii Europene cu Turcia. Subiectul noului Pact european privind competitivitatea va fi dezbătut pe larg şi va include o seamă de aspecte esenţiale pentru viitorul economic al Uniunii, printre care: Piaţa Unică, Uniunea Pieţelor de Capital, politica industrială a Uniunii, energia, economia circulară, aspecte digitale, politici comerciale, aspecte sociale, inovaţie, reducerea poverii administrative, precum şi agricultura”, anunţă Administraţia Prezidenţială.

Potrivit sursei citate, liderii Uniunii Europene vor avea, de asemenea, discuţii referitoare la evoluţiile războiului declanşat de Rusia împotriva Ucrainei, situaţia din Orientul Mijlociu, precum şi viitoarea Agendă Strategică a Uniunii.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].