Bursa de la Bucureşti a înregistrat o creştere de 0,3% în şedinţa de tranzacţionare de marţi

Dinamica de marţi a fost determinată în principal de creşterea acţiunilor Hidroelectrica cu 1,5%, TeraPlast cu 1,1%, Transgaz cu 1,1% şi Banca Transilvania cu 0,6%. La polul opus, cele mai mari scăderi din indice le-au avut Digi Communications (minus 1,5%), Purcari (minus 1,3%) şi Fondul Proprietatea (1%).

Lichiditatea totală s-a ridicat la 66,7 mil. lei şi a fost asigurată în principal de tranzacţii cu acţiuni Banca Transilvania (13,4 mil. lei), OMV Petrom (6,2 mil. lei) şi Hidroelectrica (6,1 mil. lei). Acţiunile Petrom şi Banca Transilvania se tranzacţionează aproape de maximele istorice.

Din rândul indicilor bursieri locali, doar BETAeRO a scăzut, cu 0,5%, în timp ce restul au înregistrat creşteri cuprinse între 0,26% pentru BET-BK, indicele de referinţă al administratorilor de fonduri şi 0,72% în cazul BET-FI, indicele SIF-urilor şi al Fondului Proprietatea.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].