Un poliţist german a fost concediat după ce a furat brânză cheddar de la locul unui accident rutier

Un ofiţer de poliţie german care a fost concediat pentru că a furat brânză cheddar dintr-un camion răsturnat în timp ce asista la un accident rutier a pierdut apelul împotriva concedierii, a decis o instanţă.

În apărarea sa, poliţistul a negat că ar fi ciugulit din brânză, relatează Reuters.

Ofiţerul de poliţie, care fusese chemat să asigure perimetrul accidentul, s-a apropiat de camion şi a ordonat unui salvator să îi dea nouă pachete de brânză de 20 de kilograme, care valorau în total aproximativ 554 de euro.

El a dus unele dintre pachete la biroul său, însă nu a spus unde le-a pus pe celelalte, a declarat marţi instanţa din Koblenz.

S-a presupus că ofiţerul de poliţie a păstrat “patru pachete pentru el sau pentru prietenii şi rudele sale”.

Poliţistul, care a declarat că nici măcar nu-i place brânza cheddar, a făcut apel împotriva concedierii sale, afirmând că brânza nu a avut practic nicio valoare, deoarece nu a fost păstrată la rece şi s-ar fi stricat.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].