Predoiu: Criticile MCV se regăsesc în propunerile de modificare a Legilor Justiţiei

Obligaţiile României incluse în rapoartele MCV sunt rezolvate. Asta o spune Cătălin Predoiu care a prezentat modificarea legilor justiţiei.

„Am aşezat la baza propunerilor câteva principii: independenţa sacrosanctă a judecătorilor şi procurorilor, funcţionalitatea instanţelor, a CSM, dar şi a Ministerului Public, răspunderea efectivă a magistraţilor, dar şi protecţia lor în faţa oricăror ingerinţe şi abuzuri”, a declarat, miercuri, Predoiu.

Ministrul Justiţiei a adus modificări care vizau revizuirea modului în care Inspecţia Judiciară este numită, a făcut o diferenţă între judecători şi procurori, a modificat vârsta pensionării magistraţilor şi vrea ca magistraţii să aibă libertatea de exprimare în privinţa nemulţumirilor din sistem.

În aceeaşi notă, preşedintele Klaus Iohannis atrage atenţia că am putea suferi financiar dacă în ţară nu este respectat statul de drept.

„Suntem de acord şi eu am fost explicit de acord cu condiţionarea acordării fondurilor europene de respectarea statului de drept”, a spus preşedintele.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].