Eurodeputat german: UE are nevoie de un plan amplu pentru preluarea serviciilor financiare din Londra

Uniunea Europeană are nevoie de un plan amplu pentru transferarea serviciilor financiare din Londra în spaţiul comunitar şi pentru creşterea rolului euro pe plan mondial, afirmă eurodeputatul german Markus Ferber.

 

Uniunea Europeană are nevoie de un sistem financiar adecvat pentru a concura cu dolarul pe piaţa globală, a declarat eurodeputatul Markus Ferber, membru al Comisiei pentru Afaceri Economice şi Monetare din Parlamentul European.

 

“Avem nevoie de un plan major, detaliat, care să ajute la mutarea principalelor companii din sectorul financiar din Marea Britanie în Uniunea Europeană”, afirmă Merkus Ferber, citat de agenţia Reuters.

 

Comisia Europeană urmează să publice miercuri un plan de promovare a rolului euro pe plan mondial, prin diminuarea dependenţei de operaţiunile din Districtul financiar al Londrei (City of London), în contextul încheierii tranziţiei post-Brexit.

 

Criza Covid-19 a evidenţiat vulnerabilităţi în sistemul financiar dominat de dolari. Retragerea Marii Britanii din Uniunea Europeană evidenţiază necesitatea aprofundării integrării pe pieţele de capital europene”, arată un proiect al Comisiei Europene.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].