VIDEO. Salvarea minerilor din China prinşi în subteran într-o mină de aur. 11 persoane din cele 22 au fost scoase la suprafată

Salvatorii din China au scos la suprafaţă 11 mineri care au fost prinşi la 600 de metri sub pământ, se arată în presa de stat, citată de BBC.

 

Tunelul de intrare în mina de aur Hushan din provincia Shandong s-a prăbuşit în urma unei  explozii care a avut loc pe 10 ianuarie. 22 de mineri au fost prinşi în explozie, a căror cauză este necunoscută.

 

Cel puţin unul a murit şi încă nu este clar dacă restul de 10 mai sunt în viaţă sub pământ.

 

Primul miner a fost scos la suprafaţă duminică dimineaţă. A fost legat la ochi pentru a-i proteja de lumină şi a fost dus imediat la spital pentru tratament, el fiind „extrem de slabit,” potrivit salvatorilor.

După aproximativ o oră, au fost scoşi încă opt mineri dintr-o altă secţiune a minei, unul dintre aceştia fiind rănit.

 

Alţii au fost văzuţi mergând singuri, susţinuţi de lucrători de salvare, înainte de a fi transportaţi la spital.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].