FRF: Sancţiunea decisă de UEFA pentru Sebastian Colţescu nu se aplică la nivel naţional

Federaţia Română de Fotbal (FRF) a anunţat că sancţiunea impusă arbitrului român Sebastian Colţescu de către Comisia de Etică a UEFA nu se aplică la nivel naţional, astfel încât acesta va avea dreptul de a arbitra în competiţiile interne.

Imaginea articolului FRF: Sancţiunea decisă de UEFA pentru Sebastian Colţescu nu se aplică la nivel naţional

FRF: Sancţiunea decisă de UEFA pentru Sebastian Colţescu nu se aplică la nivel naţional

„UEFA a confirmat oficial că suspendarea arbitrului român se aplică doar în competiţiile UEFA. Astfel, Sebastian Colţescu va avea dreptul de a arbitra în competiţiile interne”, a transmis FRF.

Comisia de Etică şi Disciplină a UEFA a anunţat luni suspendarea lui Sebastian Coltescu până la sfârşitul sezonului 2020/21, adică până la 30 iunie 2021, fără a specifica dacă sancţiunea se aplică sau nu pe teritoriul României. Decizia a fost luată în urma incidentelor de la partida PSG – Istanbul Başakşehir, din Liga Campionilor, disputată în decembrie 2020.

Conform FRF, în acelaşi caz, asistentul Octavian Şovre a fost avertizat. Ambii arbitri români trebuie să participe la un program educaţional până la data de 30 iunie 2021.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].