Surpriza preliminariilor în Europa – Germania a fost învinsă de Macedonia de Nord, scor 1-2

Prima mare surpriză a preliminariilor europene pentru Campionatul Mondial Quatar 2022 s-a înregistrat miercuri seara pe Schauinsland-Reisen-Arena, din Duisburg, unde reprezentativa masculină a Macedoniei de Nord a învins Germania cu scorul de 2-1. Macedonia de Nord era cotată la casele de pariuri cu şanse de 33/1 pentru o eventuală victorie.

Macedoneni au deschis scorul în al doilea minut de joc suplimentar, al primei reprize, prin veteranul Goran Pandev, care a primit o pasă perfectă de la Enis Bardhi. Anterior, Germania dominase clar meciul, având chiar şi un şut în bara transversală.

Ilkay Gundogan a egalat în minutul 62, din penalty, dar oaspeţii au reuşit golul victoriei în minutul 85, prin Elif Elmas, ultimele minute aducându-le nemţilor, în ciuda celor aproape 10 minute de prelungiri, doar două cartonaşe galbene.

În urma rezultatelor de miercuri, Armenia conduce clasamentul grupei J, din preliminariile europene pentru calificarea la CM Quatar 2022, cu 9 puncte, urmată de Macedonia de Nord, cu 6 puncte.

Pe locul trei se află Germania, tot cu 6 puncte, dar cu golaveraj inferior, urmată pe patru de România cu 3 puncte şi pe cinci de Islanda, tot cu 3 puncte. Ultima poziţie îi revine Liechtenstein-ului, care nu are nici un punct.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].