Florin Cîţu spune că nu se teme de moţiunea de cenzură. „Arată unde e PSD, lângă AUR”

Întrebat, luni seara, la Digi 24, dacă se teme de moţiunea de cenzură depusă de PSD, Florin Cîţu a răspuns negativ.

El spune că moţiunea de cenzură arată, de fapt, unde se află, în prezent, PSD.

„Moţiunea de cenzură arată altceva: că cine se aseamănă, se adună. AUR şi PSD, în sfârşit, recunosc public că sunt împreună şi vor să dea jos un Guvern performant. Nu au niciun motiv să depună moţiunde de cenzură, doar de a arăta public că sunt împreună, AUR şi PSD. Arată foarte clar unde este PSD, lângă AUR”, a spus Cîţu.

Premierul exclude ca parlamentari din coaliţia de guvernare să voteze moţiunea de cenzură.

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunţat că social-democraţii depun, pe 14 iunie, moţiune de cenzură „având ca obiect principal eşecul guvernului în privinţa PNRR”.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]