Cea mai pură apă din lume este în pericol. Cum s-a format şi care este secretul acestui ”miracol al naturii”

În ultimele luni, regiunea s-a aflat în centrul unui conflict din ce în ce mai mare, care opune conservarea rezervei de apă şi puterea tot mai mare a companiilor de extracţie a resurselor, potrivit The Guardian.

 

Carierele de pietriş funcţionează în zonă de peste un deceniu, dar locuitorii se tem că o extindere planificată s-ar putea dovedi dezastruoasă pentru apele subterane din regiune. Noua carieră Teedon Pit, de 13,5 hectare, situată în vârful French’s Hill – o masă impunătoare de nămol, pietriş, sol aluvionar şi copaci despre care oamenii de ştiinţă cred că reprezintă secretul apei imaculate din zonă – ar urma ca solul şi stratul de pietriş să fie îndepărtate de utilajele grele şi transportate cu camioanele pentru a alimenta boom-ul construcţiilor din marile oraşe.

 

Începând din 2009, Bonnie Pauzé a colectat probe în borcane, documentând schimbările apărute în apă, despre care ea şi alţi locuitori spun că sunt legate de extinderea mineritului în zonă. Unele mostre conţin fulgi minusculi de nămol în suspensie în apă, altele devin negre ca cerneala atunci când sunt agitate.

„Cele mai importante autorităţi din lume nu înţeleg pe deplin apa“, a declarat William Shotyk, geochimist la Universitatea din Alberta, primul om de ştiinţă care a cuantificat puritatea apei. „Şi totuşi, avem companii de agregate care spun că nu vor afecta calitatea apei”.

Până de curând, se credea că cea mai pură apă din lume este cea prinsă cu mii de ani în urmă în gheaţa arctică. Dar, în 2006, Shotyk şi colegii săi au descoperit că apa din ferma sa avea o concentraţie de plumb de cinci ori mai mică decât cea a probelor de carotaj din Arctica, un rezultat pe care el încă îl consideră uluitor. La acea vreme, existau doar câteva instalaţii în lume care puteau măsura o concentraţie de plumb atât de scăzută.

 

Aceasta nu este o apă grozavă. Aceasta nu este o apă excelentă. Această apă este absolut unică. Acesta este un miracol al naturii”, a spus el. „Dar nu înţelegem cât de multă apă este acolo, de unde vine, cât de repede se mişcă, încotro se îndreaptă şi cum a creat-o Mama Natură”.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].