Testul rapid pe care îl poţi face pentru a afla dacă vei trăi mult

Cercetătorii au dezvoltat un test rapid şi uşor, care, după vârsta de 50 de ani, poate indica dacă sănătatea ne permite să trăim mai mult.

Potrivit unui studiu publicat în urmă cu câteva zile în British Journal of Sports Medicine, trebuie doar să faceţi un test rapid de echilibru. Deşi sună ciudă, pare a fi dar adevărat.

O echipă de cercetare, condusă de oameni de ştiinţă de la Clinica Clinimex Exercise Medicine din Brazilia, a început în 2019 să examineze 1.702 de adulţi cu vârste cuprinse între 51 şi 75 de ani, pentru a vedea dacă echilibrul ar putea ajuta la prezicerea stării lor de sănătate în timp.

 

Participanţii au fost rrugaţi să facă un test uşor de echilibru: să stea pe un picior timp de 10 secunde, fără să-şi folosească mâinile sau să se sprijine pe un suport. Rezultatul? Participanţii care nu au putut finaliza testul au avut 84% mai multe şanse de a muri în următorii 10 ani de urmărire decât cei care au reuşit să stea în echilibru.

În mod previzibil, şansele de a finaliza testul au scăzut pe măsură ce vârsta participanţilor creştea: dacă doar 5% dintre persoanele în vârstă de 50 de ani nu treceau testul, cei peste 70 de ani care nu puteau echilibra pe un singur picior timp de 10 secunde erau mai mult de jumătate, 54%. Iar cei mai mulţi dintre ei au prezentat rate mai mari de boli de inimă, hipertensiune arterială, colesterol ridicat şi diabet decât colegii lor care aveau un simţ mai mare al echilibrului.

„Echilibrul scade rapid după mijlocul anilor 50, crescând riscul de căderi şi alte efecte adverse asupra sănătăţii”, scriu cercetătorii brazilieni. „Obiectivul nostru a fost să evaluăm dacă abilitatea de a finaliza o poziţie cu un singur picior este asociată cu mortalitatea cauzată din diverse motive şi dacă se adaugă informaţii prognostice relevante dincolo de datele normale demografice, antropometrice şi clinice”.

Cum se face testul

Pentru a susţine testul, trebuie să stai pe o suprafaţă plană, cu picioarele goale. Pentru a reduce influenţa forţei musculare şi a flexibilităţii, aşezaţi partea piciorului care nu susţine greutatea pe spatele celuilalt piciorul, cât mai natural posibil (vezi foto). În plus, ar trebui să ţii braţele poziţionate în mod natural lângă corp şi să-ţi fixezi privirea pe un punct la nivelul ochilor, la o distanţă de doi metri. Odată ce este luată poziţia corectă, sunt 10 secunde în care trebuie să o menţii. În cazul unei erori, sunt permise până la 3 încercări.

Atenţie: studiul este observaţional, aşa că, deşi a identificat o legătură între echilibru şi riscul de deces prematur, nu explică ce ar putea cauza acest risc. În plus, testul nu ia în considerare factori importanţi, inclusiv dieta şi exerciţiile fizice, căderile recente, consumul de tutun sau medicamentele care pot afecta echilibrul. Cu toate acestea, cercetătorii sunt convinşi că testele de echilibru în viitor ar putea fi o modalitate convenabilă şi rentabilă de a semnala riscurile pentru sănătate, chiar mai bine atunci când sunt combinate cu alte teste medicale de rutină. Echilibrul este o componentă importantă a fitnessului general, împreună cu rezistenţa aerobă, forţa musculară şi mobilitatea. 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].