Românii beau apă mai scumpă decât francezii sau spaniolii - analiză ZF

Românii beau apă mai scumpă decât francezii sau spaniolii – analiză ZF

O sticlă de apă minerală plată sau carbogazoasă de 2 litri, de la cele mai mari trei branduri mari de apă îmbuteliată – Borsec, Aqua Carpatica şi Dorna – costă acum în Bucureşti între 3,45 lei şi 4,68 lei, în funcţie de magazin şi retailerul care o vinde, potrivit datelor centralizate de ZF din Monitorul Preţurilor.

În reţeaua Mega Image ajunge la 4,79 lei Aqua Carpatica, de exemplu. La aceste preţuri se mai adăugă şi taxa de garanţie pentru PET de 0,5 lei.

Astfel, un bucureştean plăteşte acum între 4 şi 5 lei pe o sticlă de apă de 2 litri, iar pentru a se hidrata corespunzător într-o lună, adică să bea mai mult de 2 litri pe zi, costurile lunare ajung la 300-500 lei.

„Preţul apei minerale din retailul românesc a crescut accelerat în ultimii ani. Cred că acum plătesc de două ori sau chiar mai bine pentru aceeaşi sticlă de apă. Mai mult decât atât, în România, supranumită nu de puţine ori «Patria apelor mine­rale», preţul e mai mare decât aproape peste tot în Europa“, spune o româncă.

Percepţia Cristinei că preţul apei a crescut accelerat în ultimii ani este, de fapt, realitatea oricărui bucureştean. În 2021, o sticlă de apă plată sau carbogazoasă de 2 litri, de la cele mai mari trei branduri mari de apă îmbuteliată, costa între 2 şi 2,85 lei, în Bucureşti, potrivit datelor centralizate de ZF la acel moment din Monitorul Preţurilor.

Astfel, în patru ani, preţul s-a dublat.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].