Ciucă anunţă că nu-i mai răspunde lui Ciolacu la telefon: Există staff pentru problemele de guvernare

Ciucă anunţă că nu-i mai răspunde lui Ciolacu la telefon: Există staff pentru problemele de guvernare

Liberalul Nicole Ciucă a declarat că nu va răspunde la telefon dacă partenerul de coaliţie, Marcel Ciolacu, va încerca să-l contacteze.

„Nu răspund. (…) Am spus nu. Nu, înseamnă nu. Există staff tehnic desemnat să rezolve problemele de guvernare”, a declarat liderul PNL, luni seara, la B1TV.

„Este absolut o încetare a dialogului politic. Cu mine nu va mai avea dialog politic”, a adăugat preşedintele PNL.

Nicolae Ciucă a mai vorbit despre modul în care va decurge guvernarea.

„Există staf tehnic desemnat să rezolvem problemele de guvernare. Avem prim-vice-prim-ministru, avem secretarul general al partidului, avem miniştri în cadrul guvernului, ei fac parte din staful tehnic care rezolvă toate problemele apărute la guvernare”, a explicat Nicolae Ciucă.

Preşedintele PNL a acuzat PSD că încearcă să acapareze întreaga putere prin facilitarea accesului în turul doi al alegerilor prezidenţiale în cazul lui George Simion.

„Chestiunea asta s-a mai întâmplat în istorie, au ajuns la putere şi au simţit mirosul puterii, a reieşit foarte clar că îşi doresc puterea totală”, a precizat Nicolae Ciucă.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].