Reacţia SRI după ce Ambasada SUA în România a emis o alertă de securitate privind ameninţări care ar putea viza instituţii religioase

Reacţia SRI după ce Ambasada SUA în România a emis o alertă de securitate privind ameninţări care ar putea viza instituţii religioase

„În prezent, SRI nu are date şi informaţii care ar putea conduce la solicitarea creşterii nivelului de alertă teroristă. Dar ţinând cont totuşi de contextul internaţional de securitate şi de evenimentele religioase care se întâmplă în acest weekend, SRI cu structurile competente şi împreună cu toate celelalte structuri şi instituţii va manifesta o atenţie sporită pentru prezervarea stării de securitate a românilor”, a spus Ovidiu Marincea, purtătorul de cuvânt al Serviciului Român de Informaţii.

De asemenea, într-o informare de presă de vineri, MAI arată că poliţiştii, jandarmii, poliţiştii de frontieră, împreună cu partenerii instituţionali, se vor afla în stradă, o atenţie deosebită fiind acordată zonelor în care se desfăşoară ceremonii religioase, lăcaşurilor de cult şi locurilor cu public numeros, pentru siguranţa tuturor cetăţenilor.

„Facem apel la persoanele care observă posibile încălcări ale legii să sesizeze structurile abilitate, prin numărul unic de urgenţă 112 sau, după caz, la cel mai apropiat echipaj al Ministerului Afacerilor Interne”, a transmis ministerul.

Ambasada SUA de la Bucureşti a emis o alertă privind posibile ameninţări care vizează sinagogi, temple sau moschei din România, în perioada 11-13 octombrie. Cetăţenii sunt sfătuiţi să fie atenţi.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].