Fidelis, un nou record: 26.000 de români au investit 3,5 miliarde de lei în titluri de stat

Fidelis, un nou record: 26.000 de români au investit 3,5 miliarde de lei în titluri de stat

Atât numărul celor care au subscris, cât şi valoarea celei mai recente emisiuni sunt la valori record, potrivit datelor ZF. Spre comparaţie la precedenta emisiune, din august 2024, numărul de ordine a fost de circa 20.300, iar valoarea subscrierilor de 3,2 mld. lei. Dobânzile de acum au fost relativ asemănătoare cu cele de atunci. Deci, ce s-a schimbat?

„Este posibil ca acest record să fie determinat de indecizia unor investitori de a direcţiona cash-ul către acţiuni, în această perioadă. Totodată, având în vedere datele statistice care arată că inflaţia a scăzut luna trecută, investitorii ar putea să ia în calcul şi posibilitatea ca BNR să reducă dobânda de politică monetară”, spune Marcel Murgoci, director de tranzacţionare Estinvest.

Astfel, din 2 octombrie până pe 11 octombrie, adică pe parcursul a opt zile lucrătoare în care s-a derulat Fidelis, ediţia cu numărul 19, subscrierile au fost următoarele: 254 mil. lei pentru tranşa pe un an la o dobândă de 6,85% pe an (pentru donatorii de sânge), 678 mil. lei pentru cea pe un an la o dobândă de 5,85% pe an, 604 mil. lei pentru cea pe cinci ani şi cu o dobândă de 7% pe an.

Pe de altă parte, la euro situaţia era în felul următor: 216 mil. euro pentru tranşa în euro pe un an la o dobândă de 3,94% pe an şi 171 mil. euro pentru cea pe cinci ani la o dobândă de 5% pe an.

Aceasta a fost a cincea emisiune Fidelis pe anul 2024. De la începutul acestui an, statul a atras suma record de 14 mld. lei de la investitorii persoane fizice. Subscrierile sunt următoarele: martie (1,8 mld. lei dată prin 844 mil. lei plus 190 mil. euro), 3,2 mld. lei în aprilie (1,27 mld. lei plus 383 mil. euro), 2,1 mld. lei (942 mil. lei plus 246 mil. euro), 3,4 mld. lei în august.

Titlurile de stat urmează să fie listate la Bursa de Valori, acolo unde preţul va fluctua în funcţie de raportul dintre cerere şi ofertă. Prin emisiuni de titluri de stat Fidelis, statul român a atras 36 mld. lei de la populaţie.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].