Tragedia continuă. O supravieţuitoare a masacrului de la Festivalul Nova s-a sinucis de ziua ei

Tragedia continuă. O supravieţuitoare a masacrului de la Festivalul Nova s-a sinucis de ziua ei

În ziua în care ar fi trebuit să sărbătorească alături de familie, Shirel a fost găsită fără viaţă în locuinţa sa din Porat, în centrul Israelului. Fratele ei, Eyal, a declarat pentru Channel 12 că sora sa suferea de stres post-traumatic sever după atacul din octombrie, relatează VIN News.

„Statul Israel mi-a ucis sora de două ori. O dată în octombrie, mental, şi a doua oară astăzi, fizic”, a afirmat Eyal, criticând lipsa de sprijin adecvat din partea autorităţilor.

Shirel a fost singura supravieţuitoare dintr-un grup de 12 persoane care au fugit împreună de la festival în ziua atacului. De atunci, ea a fost spitalizată de două ori, iar mama sa a fost nevoită să se pensioneze anticipat pentru a o îngriji.

Cazul lui Shirel nu este izolat. În aprilie, într-o comisie parlamentară din Knesset, s-a discutat despre posibilitatea a aproape 50 de sinucideri în rândul supravieţuitorilor Festivalului Nova, deşi Ministerul Sănătăţii nu a confirmat această cifră.

Un studiu recent al Universităţii Ben Gurion a arătat că mulţi participanţi la festival, aflaţi sub influenţa alcoolului şi a drogurilor în momentul atacului, prezintă acum niveluri ridicate de anxietate şi depresie.

Eyal a lansat un apel urgent: „Ţara trebuie să se trezească, altfel vor apărea noi cazuri precum cel al lui Shirel. Eu mi-am pierdut sora, dar vreau să mi se audă vocea pentru ca alţii să nu-şi piardă persoanele dragi”.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].