Revenirea-i tot mai grea pentru Simona Halep. A pierdut clar în primul tur la Hong Kong
Simona Halep – Yue Yuan 3-6, 3-6
AICI, cifrele meciului
După un prim set cedat după 45 de minute de joc (un break a fost realizat de adversară, la scorul de 2-1), Simona părea decisă să întoarcă soarta jocului.
A pornit ca din puşcă în actul doi. A condus cu 3-0 în manşa secundă, dar condiţia fizică şi reperele pierdute pe fond de oboseală şi-au spus cuvânt.
Asiatica a luat 6 game-uri la rând şi merge în turul doi. Halep arată că nu e pregătită, deocamdată, pentru a fi pe tabloul principal la marile turnee din circuitul WTA.
/////////////////////////////////
Simona Halep (33 de ani, locul 833 WTA) joacă luni, în primul tur la turneul WTA 250 de la Hong Kong, împotriva chinezoaicei Yue Yuan.
Sportiva asiatică are 26 de ani şi se clasează pe locul 45 WTA.
Meciul va fi al treilea de pe terenul central, după alte două întâlniri de simplu.
Partidele din primul tur vor începe la ora 08.00, iar Simona este de aşteptat să intre pe teren nu mai devreme de ora 11.00.
Cele două nu s-au mai duelat în circuitul profesionist până acum.
Yuan a disputat ultimul meci acum 4 zile, la turneul WTA de la Guangzhou, unde a pierdut la thailandeza Mananchaya Sawangkaew (147 WTA).
În schimb, de la ultimul meci al Simonei au trecut mai bine de 3 săptămâni. Pe 3 octombrie, românca pierdea la Anna Blinkova, la challengerul de la Hong Kong.
Prin prisma diferenţei de clasament, dar şi a lipsei de formă din partea româncei, adversara este creditată cu prima şansă de a ajunge în turul doi.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].