Cum au evoluat preţurile apartamentelor de 3 camere în cartierele bucureştene. Imaginea momentului
Luna octombrie aduce o temperare a preţurilor pe piaţa apartamentelor vechi cu trei camere, după mai multe luni de creşteri. După avansul de 4,9% din august faţă de aceeaşi lună din 2023, în septembrie piaţa a accelerat cu 5,6 preţurile cerute de vânzători, pentru ca în octombrie evoluţia să revină la 4,9 procente.
Astfel, media preţurilor în octombrie 2024 a ajuns la 112.308 euro, potrivit Indexului Imobiliar ZF realizat alături de compania de consultanţă imobiliară SVN România, cu circa 80 de euro sub media lunii anterioare.
Începând cu luna ianuarie 2024 ZF Index Imobiliar vine cu 13 zone în loc de 20, concentrându-se pe cartierele cu mai multe anunţuri, astfel încât acurateţea informaţiilor să fie cât mai mare. Din acest motiv au fost eliminate zone precum 1 Mai, 13 Septembrie şi Vitan Mall, iar Brâncoveanu acum este calculat ca parte din Olteniţei, Mihai Bravu din Iancului, Ştefan cel Mare din Moşilor, iar Victoriei alături de Unirii, ca parte a zonei centrale a Capitalei. În plus, sunt luate în calcul acum apartamentele construite între 1978 şi 1990, nu doar între 1980 şi 1990.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].
FOTO. Imagini incendiare cu Eugenie Bouchard. Cum a putut să apară îmbrăcată, mai mult dezbrăcată
PROSPORT.RO
Fostul soț al Cristinei Bâtlan de la Imperiul Leilor a provocat un accident grav! Doi polițiști au fost răniți în urma coliziunii
CANCAN.RO
Obiceiul care poate duce la tulburări neurologice GRAVE. Avertismentul medicului nutriționist Mihaela Bilici pentru românii care nu renunță la el
GANDUL.RO