Burduja, întrebat de eventuala apropiere a Rusiei în Marea Neagră: Avem scenariile de lucru pregătite

„Avem scenariile de lucru pregătite și se discută acest lucru. Sunt măsuri care au fost prevăzute, nu-mi fac griji pentru că totuși sunt niște limite peste care Federația Rusă nu va trece, asta cred eu, dar dacă se întâmplă asta există un plan bine pus la punct”, a declarat Sebastian Burduja la Antena 3 CNN.
„Istoria ne învață că, în general, de la est nu putem să presupunem că au bună-credință”, a adăugat el.
Întrebat ce va întâmpla dacă Rusia va câștiga influența asupra bazinului de Nord al Mării Negre, ajungând foarte aproape de zona noastră economică exclusivă, Burduja a spus: „Da, așa este, foarte aproape, dar nu peste ea. (…) Eu mă bazez pe faptul că sunt niște resurse importante mobilizate pentru investiția asta. Platforma în sine este americană, este un colos, și investiția este mult prea importantă ca să nu-i dăm atenția cuvenită și vă asigură că i-o dăm”.