Grindeanu: Românii s-au săturat să vadă că biciul se pune tot pe calul care trage

Grindeanu: Românii s-au săturat să vadă că biciul se pune tot pe calul care trage

„O pensie de 3.000 de lei, pentru care s-a muncit o viață, nu poate fi considerată o pensie mare. Nu putem cere sacrificii de acest tip. Dacă ANAF ar reduce la jumătate evaziunea fiscală și arieratele la buget, atunci România astăzi ar fi pe excedent bugetar”, a declarat Grindeanu.

Liderul PSD a criticat faptul că presiunea fiscală continuă să cadă pe contribuabilii corecți: „Românii și antreprenorii români s-au săturat să vadă că biciul se pune tot pe calul care trage, adică pe cei corecți care își plătesc la timp taxele la stat.”

Grindeanu a anunțat că PSD va propune „urgent” un nou pachet de măsuri în coaliție, destinat strict relansării economiei: „Consolidarea fiscală prin care vom trece trebuie să aibă o singură misiune: să nu distrugă potențialul economic al României.”

„Pentru PSD, stabilitatea nu înseamnă resemnare. Nu înseamnă să stăm tăcuți în colț când cei pe care am promis că îi apărăm sunt loviți în plin: românii cu venituri mici, familiile cu copii, oamenii care își plătesc corect taxele, pensionarii, fermierii sau antreprenorii români”, a mai subliniat președintele social-democraților.

Grindeanu: Eu sunt mai taliban decât Marcel Ciolacu

Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu a făcut, luni, la România TV declarații despre evoluția și curentele ideologice din cadrul PSD și direcția pe care trebuie să o mențină partidul.

Despre viitorul ideologic al formațiunii, Sorin Grindeanu a declarat: „PSD-ul trebuie să aibă specificul său în România, așa cum l-am avut în ultimii 30 de ani, chiar dacă am fost partidă de stânga. Asta este ceea ce-mi doresc de la congres să existe această clarificare și absolut normal să existe această clarificare doctrinară pentru anii viitori”.