Bolojan, despre românul decedat în prăbușirea clădirii de la Roma: Am sperat până în ultima clipă

Bolojan, despre românul decedat în prăbușirea clădirii de la Roma: Am sperat până în ultima clipă

Premierul Ilie Bolojan a transmis un mesaj de condoleanțe după ce un român din Suceava, care muncea în străinătate, a murit în urma prăbușirii parțiale a Torre dei Conti, un turn medieval din centrul Romei.

„Am sperat cu toții, până în ultima clipă, că va fi salvat compatriotul nostru prins în clădirea prăbușită ieri la Roma”, afirmă Bolojan.

Echipele de salvare, care au intervenit în condiții extrem de periculoase, au reușit să îl scoată de sub dărâmături, însă, din păcate, pentru acesta a fost prea târziu.

Premierul și-a exprimat condoleanțele către familia îndoliată și către toți cei care l-au cunoscut, mulțumind totodată echipelor italiene de salvare pentru curajul și profesionalismul de care au dat dovadă.

Muncitorul mort în urma prăbușirii turnului din Roma este Octav Stroici, din Suceava. El a fost scos în viață din dărâmături după 11 ore, dar a murit la spital, în timpul nopții de luni spre marți. Avea 66 de ani și lucra de mai mulți ani în Italia.