„În fiecare zi, Bolojan și guvernul demis împrumută România cu 1000 de euro”: Ciprian Șerban critică guvernul Bolojan

„În fiecare zi, Bolojan și guvernul demis împrumută România cu 1000 de euro”: Ciprian Șerban critică guvernul Bolojan

Fostul ministru al Transporturilor, Ciprian Șerban, a scris pe contul său de Facebook despre consecințele celor 100 de zile de activitate a guvernului demis.

Potrivit acestuia, „micile afaceri autohtone nu mai pot să susțină plățile unele către altele. Asta înseamnă că s-a accentuat blocajul de lichiditate din economie, iar firmele nu mai au bani disponibili pentru plăți curente. Mediul privat funcționează cu marje tot mai mici, iar riscul de faliment crește”.

„Numărul de salariați scade în fiecare zi”

Șerban afirmă că mulți oameni intră în șomaj sau părăsesc piața muncii.

„În fiecare zi, numărul de salariați scade cu 173 de oameni. Asta înseamnă mai puțină producție, mai puțin consum, mai puține taxe colectate . Presiunea pe sistemul social crește, pentru că mai mulți oameni intră în șomaj sau părăsesc piața muncii”, a scris acesta.

Mai mult, „în fiecare zi, Bolojan și guvernul demis împrumută România cu 1000 de euro. Asta înseamnă că statul își acoperă cheltuielile prin datorie, iar România devine tot mai dependentă de finanțare externă”, susține Ciprian Șerban.

„De 11 luni consecutiv, scade consumul. Asta înseamnă că din cauza prețurilor mari și a veniturilor reale erodate, oamenii cumpără mai puțin. Consecința? Firmele au vânzări mai mici, profitabilitate redusă, ceea ce duce la concedieri și insolvențe”, a mai scris Șerban pe contul său.