Elisabeta Lipă, după trei medalii de aur și un record mondial pentru România la Campionatele Mondiale de Canotaj: România a scris istorie
Președinta Federației Române de Canotaj, Elisabeta Lipă, a transmis un mesaj de felicitare pentru sportivii români după rezultatele obținute la Campionatele Mondiale de Canotaj de la Amsterdam. România a încheiat competiția cu trei medalii de aur, un record mondial și locul 4 în clasamentul pe medalii.
„Sunt emoții pe care cu greu le poți pune în cuvinte. Emoții pe care, poate, le-am mai trăit cu o asemenea intensitate doar atunci când eu însămi urcam pe podium și vedeam Tricolorul ridicându-se pentru România. Așa am trăit acest weekend. Cu sufletul la gură. Cu pumnii strânși. Cu speranță până la ultima lovitură. De la agonie la extaz. Iar la final, o imensă mândrie: România pleacă de la Campionatele Mondiale de Canotaj de la Amsterdam cu trei medalii de aur, un record mondial și o performanță care va rămâne în istoria canotajului!”, a scris Elisabeta Lipă pe Facebook.
Primul titlu mondial a fost câștigat de Simona Radiș și Adriana Adam, în proba de dublu rame feminin (W2-). Cele două au încheiat cursa cu timpul de 6:49.86.
Al doilea aur a venit în proba de 8+1 feminin (W8+), unde au concurat Cristina Drugă, Geanina Juncanariu, Ancuța Bodnar, Maria Lehaci, Magdalena Rusu, Amalia Chelaru, Adriana Adam, Simona Radiș și Victoria Petreanu, cârmaci.
Echipajul României a stabilit și un record mondial, cu timpul de 5:51.88. „Un timp care de acum înainte va purta în dreptul lui numele ROMÂNIEI”, a transmis Elisabeta Lipă.
România a câștigat al treilea aur în proba de 8+1 mixt (Mix8+), unde au concurat Cristina Drugă, Amalia Chelaru, Adriana Adam, Florin Lehaci, Cosmin Iulian Pleșescu, Ciprian Tudosă, Ștefan Berariu, Simona Radiș și Victoria Petreanu, cârmaci. Echipajul a încheiat cursa cu timpul de 5:35.75.
„Simona Radiș și Adriana Adam au reușit ceva cu adevărat extraordinar: trei titluri mondiale la aceeași ediție a Campionatelor Mondiale, o performanță istorică! Trei curse de aur. Trei momente în care Tricolorul a fost dus pe cea mai înaltă treaptă. Sunt tare mândră de voi! Știu cât ați muncit pentru aceste rezultate. Știu câte ore de antrenament sunt în spatele unei curse de câteva minute. Știu câte sacrificii, câte dimineți grele, câtă oboseală și câtă disciplină se ascund în spatele unei medalii”, a scris președinta Federației Române de Canotaj.
Ea a avut un mesaj și pentru sportivii români care nu au reușit să urce pe podium, precizând că o „clasare nu poate măsura întotdeauna munca unui sportiv”.
„Dar astăzi vreau să îi felicit din tot sufletul și pe cei care nu au reușit să urce pe podium. Pe cei care au terminat la un singur loc de medalie, pe cei care au luptat în fiecare cursă și pe toți cei care au reprezentat România cu demnitate la aceste Campionate Mondiale. O clasare nu poate măsura întotdeauna munca unui sportiv. Iar locul 4, atât de aproape de podium, poate să doară enorm. Dar știu că tocmai astfel de momente clădesc marii campioni. Să nu uitați nicio clipă cât valorează drumul vostru și câtă mândrie ne aduceți prin felul în care luptați pentru România”, a transmis Elisabeta Lipă.
Președinta Federației le-a mulțumit sportivilor pentru efortul depus, dar și antrenorilor, staffului medical, colegilor din Federația Română de Canotaj, partenerilor și jurnaliștilor care au contribuit la parcursul echipei.
„Vă mulțumesc vouă, sportivilor, pentru devotament, pentru sacrificii și pentru fiecare strop de energie lăsat pe apă pentru această țară. Le mulțumesc antrenorilor, care v-au fost alături zi după zi, staff-ului medical, colegilor din Federația Română de Canotaj, partenerilor, jurnaliștilor și tuturor celor care, departe de lumina reflectoarelor, au contribuit la aceste rezultate extraordinare”, a mai scris Lipă.
„România încheie Campionatele Mondiale cu trei titluri mondiale, un record mondial și locul 4 în clasamentul pe medalii. Dar dincolo de cifre, rămâne ceva mult mai puternic: imaginea unor sportivi care au luptat până la ultima lovitură pentru țara lor.”, a mai precizat ea.


