Un atlet român a terminat pe locul 20 Maratonul de la Boston

Prezent la startul de pe 15 aprilie, românul Alexandru Corneschi (32 de ani) a trecut linia de sosire în 2h 16:23, clasându-se pe poziţia a 20-a, conform Agenţiei Naţionale pentru Sport.

Clasarea e una remarcabilă, având în vedere sportivii pe care i-a aliniat la start această ediţie, printre ei câştigători de maraton din întreaga lume.

Astfel, a luat startul dublul campion Evans Chebet, câştigător a şase din ultimele şapte maratoane la care a participat, precum şi al patrulea cel mai rapid bărbat din lume, Sisay Lemma, care, de altfel a şi câştigat, cu timpul 2h06:17.

Pe locul al doilea s-a clasat un alt etiopian, Mohamed Esa (2h06:58).

Botoşăneanul Alexandru Corneschi are ca cel mai bun timp personal performanţa de 2h13:39, realizat în 2022, la Maratonul de la Berlin.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].