Cod galben de ploi torenţiale, vijelii şi grindină în mai multe regiuni

Potrivit unei informări transmise miercuri, până joi seara, temporar va ploua, iar în jumătatea de sud-est a teritoriului vor fi perioade cu instabilitate atmosferică, ce se va manifesta prin averse, descărcări electrice, izolat grindină şi vijelii. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor fi local de 15…20 l/mp şi izolat de 30…40 l/mp.

Vântul va avea local şi temporar intensificări cu viteze în general între 45 şi 55 km/h, miercuri (17 aprilie) cu precădere în sud-est, iar joi (18 aprilie) mai ales în sud. Pe crestele montane vor fi rafale de peste 70 km/h.

Vremea se va răci în toată ţara, iar la altitudini de peste 1500 m vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare.

O alertă meteo Cod galben a intrat în vigoare miercuri la ora 10.00 şi expiră joi la ora 10.00.

În Muntenia, Dobrogea şi în sudul Moldovei, precum şi în sud-estul Transilvaniei, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin intensificări de scurtă durată ale vântului cu rafale în general de 60…70 km/h, vijelii, averse torenţiale, descărcări electrice şi pe alocuri grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 25…30 l/mp şi izolat de peste 45 l/mp.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].