Proiectul Start Up Nation 2024 a fost pus în consultare publică

Conform unui comunicat al MEAT, ediţia din acest an a Start-Up Nation vine cu o serie de noutăţi.

Astfel, cursurile de pregătire antreprenorială ar putea să devină condiţie de eligibilitate şi vor fi desfăşurate ca modul în cadrul schemei, iar valoarea alocaţiei financiare nerambursabile ar putea ajunge la 250.000 lei/IMM, acoperind cel mult 90% din valoarea cheltuielilor eligibile din cadrul proiectelor ce urmează a fi depuse, cu obligaţia creării a minimum două locuri de muncă.

Start-up Nation este compus din două componente: Pilonul I – Activarea potenţialului antreprenorial al tinerilor, care are ca grup ţintă tineri cu vârsta sub 30 de ani, şi Pilonul II – Sprijin pentru dezvoltarea antreprenoriatului în rândul persoanelor din grupul ţintă, respectiv tineri cu vârsta de peste 30 de ani, persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, şomeri, şomeri de lungă durată, persoane inactive, persoane din grupurile dezavantajate pe piaţa muncii.

Bugetul programului, asigurat din fonduri externe nerambursabile aferente Programului Educaţie şi Ocupare 2021 – 2027, este de 446.185.295,00 euro. Pilonul I are un buget alocat de 295.750.000,00 euro, iar Pilonul II beneficiază de 150.435.295,00 euro.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].